DE CE NU MAI SUNT VEGAN

vegan
Am devenit vegan pentru animale și am renunțat la dieta vegană pentru sănătate. Timp de 5 ani de zile am făcut, din motive etice, toate eforturile posibile pentru a mă adapta la această dietă complet nenaturală pentru specia noastră, dar am avut înțelepciunea de a pune punct acestui experiment în momentul în care am simțit că întregul organism îmi cedează, dar, totuși, din fericire, înainte de a fi prea târziu. Și spun asta pentru că, din păcate, foarte mulți vegani ajung să se îmbolnăvească grav, de foarte multe ori efectele produse de dietă fiind ireparabile pentru tot restul vieții.

Iar în ceea ce privește acest aspect îi învinovățesc, fără niciun fel de ezitare, în special pe promotorii pseudo-științei care, profitând de titlurile de doctor și de alte numeroase litere înșirate după propriul nume, dezinformeză și manipulează în mod continuu, zi de zi, prin cărți, bloguri sau filme de propagandă, făcând foarte mulți oameni să creadă că o dietă vegană este sigură, optimă și sănătoasă pentru ființa umană. Mărturisesc că, pe alocuri, m-au păcălit și pe mine. Nu știu dacă aceștia o fac din neștiință de carte, din rea-voință sau din interese materiale. Și nici nu mă interesează prea mult. Cert este că ceea ce fac ei este profund greșit. Personal, studiez nutriția de foarte mulți ani, dar în ultimele luni am studiat mai mult decât oricând, practic zi și noapte. Și, spre deosebire de alte perioade, m-am aplecat în exclusivitate asupra acelei părți a nutriției validată cu adevărat din punct de vedere științific.

Este adevărat că, pe termen scurt, adoptarea dietei vegane poate aduce beneficii în ceea ce privește sănătatea, dar acest lucru se întâmplă doar pentru faptul că persoanele în cauză fac trecerea de la alimentația clasică de tip occidental, care este, la rândul ei, extrem de dăunătoare sănătății, la o dietă complet nouă, iar totul este cu mult mai conștient și mai atent planificat. Cu alte cuvinte, oamenii încep să folosească noi ingrediente, învață modalități mai sănătoase de a prepara mâncarea, încep să consume mai multe legume și fructe și așa mai departe. Însă, mai devreme sau mai târziu, apar problemele.

Cu toate acestea, există posibilitatea ca un procentaj redus din populație să-și poată menține un nivel relativ decent al stării de sănătate, chiar și pe termen lung, hrănindu-se exclusiv vegan și suplimentând masiv, dar acest lucru este doar o supoziție nefundamentată din punct de vedere științific sau evoluționar. Pentru că, rețineți, la momentul de față dieta vegană este una eminamente experimentală, neexistând în toată istoria speciei umane, niciunde și absolut niciodată, vreo societate care a trăit timp de mai multe generații alimentându-se în felul acesta.

De altfel, este important să se înțeleagă o dată pentru totdeauna (și să nu se mai dea crezare unor povești fantasmagorice) că noi, oamenii, suntem 100% omnivori, că aparținem unei specii (Homo sapiens) care s-a născut omnivoră și a apărut tocmai datorită unei diete bogate în alimente de origine animală, dense din punct de vedere nutrițional și, în plus, că nici măcar strămoșii îndepărtați, premergători ai speciilor Homo (care au fost toate omnivore), nu au fost, în urmă cu milioane de ani, conform descoperirilor științifice actuale, specii total vegetariene (nici printre speciile de primate mari contemporane nouă nu există nici măcar una care să fie strict vegetariană).

Așadar, nu suntem, ca specie, nici erbivori, nici frugivori, nici vegani, nici raw vegani, ci omnivori, datorând totul, dar absolut totul, unei diete în care alimentele de origine animală au jucat un rol hotărâtor. De asemenea, prelucrarea termică a mâncării a fost foarte importantă și indispensabilă dezvoltării și evoluției ființei umane, raw veganismul fiind total nepotrivit speciei noastre și extrem de periculos sănătății. Iar toate aceste afirmații sunt susținute din absolut toate perspectivele, începând de la paleoantropologie și de la fiziologia actuală a speciei noastre (comparativ cu a primatelor existente astăzi pe planetă, dar și a strămoșilor noștri în linie directă) și până la studiile științifice serioase ale zilelor noastre.

Deși pentru imensa majoritate a populației umane dieta vegană, în toate formele ei, este una absolut catastrofală, așa cum spuneam mai devreme, există cazuri izolate în care o astfel de alimentație poate fi acceptabilă pentru o perioadă de timp relativ îndelungată, fiind vorba de particularități genetice specifice, care permit organismului să se hrănească satisfăcător chiar în lipsa alimentelor adecvate speciei noastre. Nu vreau să intru în amănunte (aș putea să scriu pe tema asta mii sau chiar zeci de mii de cuvinte), dar consider că e firesc să ofer măcar câteva exemple.

Astfel, oamenii care, ca excepție de la regulă, au mai multe copii ale genei AMY1, răspunzătoare cu producerea enzimei alfa-amilază, reușesc să facă față cu mult mai bine consumului ridicat de carbohidrați amidonoși decât marea majoritate a populației. De asemenea, organismul unor persoane reușește, tot datorită unor particularități genetice, să convertească anumiți nutrienți existenți în plante în nutrienții esențiali de care are nevoie și care, de altfel, se găsesc doar în produsele de origine animală (conversia beta-carotenului în retinol, care este adevărata vitamină A, conversia ALA în DHA și EPA etc.).

Toate acestea sunt, însă, așa cum am precizat deja, doar niște excepții. Pentru imensa majoritate a ființelor umane, o dietă exclusiv vegană nu poate fi benefică sănătății. Lipsa unor nutrienți extrem de importanți (vă recomand articolul meu despre deficiențe în dieta vegană), indicele glicemic mare (și încărcătura glicemică mare) pe care îl are acest tip de alimentație, antinutrienții aflați în alimentele de bază (cereale, leguminoase), proteinele alergene și inflamatorii din cereale, lipsa de adaptare totală a organismului la alimentele de bază (cereale, soia și alte leguminoase), biodisponibilitatea scăzută a multora dintre nutrienții aflați în plante (inclusiv a proteinelor), densitatea nutrițională scăzută sau, pentru unii, consumul de alimente foarte dăunătoare sănătății (seitan, soia nefermentată, imitații de mezeluri sau brânzeturi, uleiuri industriale, grăsimi hidrogenate, alimente rafinate sau procesate etc.) sunt doar câteva dintre motivele pentru care o alimentație vegană nu are cum să fie, oricât de mult mi-aș dori, una sănătoasă pentru specia noastră.

Pentru mine, atât dieta standard, de tip occidental, pe care funcționează cei mai mulți oameni, cât și dieta vegană s-au dovedit a fi catastrofale. Este evident că nu mă puteam întoarce la dieta standard (bazată pe cereale, zahăr, uleiuri industriale și alimente de origine animală provenite din ferme industriale), care este răspunzătoare de marea majoritate a bolilor cronice și este la fel de evident că nu puteam continua nici experimentul vegan, eșuat, din păcate, de la un capăt la altul, în ciuda efortului uriaș pe care l-am depus pe parcursul timpului. Și atunci, ce aveam de făcut, pentru a fi cu adevărat sănătos, dar și pentru a nu dezerta principiilor etice în care am crezut, cu atâta ardoare și pasiune, atâta amar de timp?

În primul rând, am continuat (și voi continua toată viața) să exclud folosirea obiectelor din piele sau blană, să exclud folosirea cosmeticelor testate pe animale, să exclud participarea la spectacole de circ cu animale sau la spectacole cu delfini și să acuz coridele cu tauri, luptele între câini sau cocoși, experimentele pe animale și orice altă formă de cruzime împotriva acestora. De asemenea, evit folosirea mijloacelor de transport care poluează (merg săptămânal zeci de kilometri pe jos), evit folosirea produselor dăunătoare mediului, reciclez deșeurile și fac tot posibilul să elimin folosirea plasticului.

În ceea ce privește alimentația, atât din motive de sănătate, cât și etice, am exclus consumul oricărui tip de cereale și consumul de soia, pe care le consider toxice, dar și nesustenabile. Veste proastă, nu-i așa? Să fie, oare, cerealele și soia, care reprezintă baza dietei vegane, atât nesănătoase, cât și neetice? Eu, unul, sunt convins că da. Voi dezvolta aceste aspecte în articole viitoare (și poate și într-o carte), fiind cu mult prea complexe pentru a fi tratate în treacăt și pe scurt. În privința nesustenabilității, însă, vreau să fac câteva precizări. De ce sunt acestea nesustenabile? De ce nu sunt etice? De ce omoară planeta? Este destul de simplu.

Imaginați-vă o întindere imensă de pășuni sau pădure. Mii de specii de plante conviețuiesc în armonie cu milioane și milioane de animale, de la organisme microscopice și până la păsări și mamifere. Natură perfectă, nu-i așa? Dar vine omul. Agricultorul. Și știți ce face? Rade tot. Elimină. Distruge. Ucide. Mai exact, prin defrișarea acelei bucăți de pământ, animalele sunt alungate sau chiar ucise. Plantele distruse în totalitate. Totul este, efectiv, omorât, până la nivel de bacterie. Și ce face agricultorul mai departe? Plantează acel pământ cu cereale sau soia. Apoi toarnă, cu nemiluita, tot felul de chimicale, pesticide, fertilizatori și alte otrăvuri, care omoară, evident, orice ființă care îndrăznește să își mai facă apariția și care, mai departe, pătrund în pânza freatică, de unde ajung în râuri, fluvii, mări și oceane, unde omoară, desigur, și viețuitoarele acvatice întâlnite în cale.

Iar după câteva luni vine vremea recoltei, proces prin care sunt ucise, prin zdrobire sau tocare, nenumărate păsări sau mamifere existente pe acel teren. Dar, din nefericire, veștile extrem de proaste de-abia acum vin. Pentru că întreaga existență a planetei depinde de acel strat subțire de sol fertil aflat la suprafața planetei. Iar monoculturile anuale (cerealele și soia) distrug, efectiv, prin natura lor și prin felul în care sunt cultivate, acest sol vital pentru viață. Mai exact, există specialiști care estimează că planeta mai are doar 15 ani de sol fertil. Da, ați citit bine, doar 15 ani! Iar apoi, totul se va sfârși. Cu ce ne vom hrăni? Ne vom mânca între noi? Singura soluție este desființarea urgentă a culturilor de cereale și soia, dezvoltarea permaculturii și refacerea pășunilor. Nu am pretenția să mă credeți pe cuvânt – în schimb, vă îndemn să vă documentați pe acest subiect și să vă convingeți singuri.

Iar dacă îmi veți spune că cerealele, ieftine și bogate în calorii, sunt singurele care pot hrăni populația imensă a lumii, eu vă vă voi răspunde că nu există nicio modalitate pentru a face acest lucru. Suntem, pur și simplu, cu mult prea mulți. Și, din păcate, nu există nicio soluție reală și sustenabilă. Ce sens are să continuăm să cultivăm niște plante pentru consumul cărora nu suntem bine adaptați, care sunt sărace din punct de vedere nutrițional (cerealele se situează la coada clasamentului densității nutriționale; în acest sens, vă recomand să urmăriți munca dr. Mat Lalonde, cercetător biochimist la Universitatea Harvard), care ne îmbolnăvesc atât pe noi, cât și pe animalele de fermă, și care, în plus, mai reprezintă și unul dintre cei mai gravi factori de distrugere a planetei? Iertați-mă, dar pentru mine nu are niciun sens.

Indiferent ce ai mânca este necesar să te gândești cine a murit pentru ca tu să te poți hrăni și să trăiești mai departe. Pentru că, da, în fiecare farfurie, indiferent că în ea se află carne, alte produse de origine animală, legume colorate, rădăcini, fructe sau cereale, există moarte, fiind imposibil să existe o hrană care să fie lipsită în totalitate de violență. Să ne imaginăm că ai farfurie un animal crescut în condiții cât mai naturale, pe pajiște. Cine a murit pentru această hrană? Acel animal, nu-i așa? Un animal a murit, iar acest lucru e trist, dar acest fapt îți permite ție să trăiești. Dar haideți să ne imaginăm că ai în farfurie cereale sau soia, monoculturile despre care am povestit mai devreme. Poate că ești liniștit și împăcat, considerând că nimeni nu a trebuit să moară pentru mâncarea ta. Vrei, însă, să știi adevărul? Știi cine a murit pentru această hrană? Răspunsul e simplu, dar cutremurător: totul! Începând cu cele mai mici ființe și terminând cu planeta însăși.

Și în acest caz, cum mai putem considera cerealele și soia ca fiind vegane, nevinovate, fără cruzime? Pe bune dreptate, foarte mulți vegani refuză consumul de ulei de palmier pe motiv că producerea acestuia conduce la moartea a mii de urangutani. Dar nedumerirea mea e următoare: în privința monoculturilor de ce se închid ochii? De ce se tace mâlc? De ce nu se ia poziție? De ce nu sunt considerate alimente non-vegane? Poate că, în lipsa acestora, veganismul ar fi și mai imposibil decât este deja? Probabil că da.

Dar acest lucru nu este, oare, incorect și profund ipocrit? Voi ce credeți? Nu ar fi mai bine ca veganismul să nu mai tragă o linie arbitrară și absurdă între regnul animal și cel vegetal, încercând în schimb să identifice adevăratele surse sustenabile și etice de hrană? Midiile și stridiile, spre exemplu, sunt adevărate bombe de nutrienți, situându-se printre cele mai dense alimente din punct de vedere nutrițional. În plus, toată comunitatea științifică este unanim de acord că acestea nu simt durerea (nu au sistem nervos central) și nici nu sunt conștiente de sine. Acestea nu au nici măcar motilitate, aceasta fiind o condiție obligatorie a ființelor sensibile la durere. Și cu toate acestea, veganii nici nu vor să audă de consumul acestor superalimente care ar rezolva aproape toate deficiențele nutriționale existente în această dietă. Și care, în plus, sunt și 100% sustenabile. Preferă, în schimb, să mănânce cereale și soia, care sunt atât nesănătoase, cât și pline de sânge. Care să fie logica acestor alegeri?

Închid această paranteză cu promisiunea fermă de a reveni pe acest subiect. Așadar, odată cu eliminarea cerealelor și a produselor din soia (de altfel, evit toate leguminoasele, iar acest lucru îmi aduce doar beneficii), am introdus doar ingredientele de origine animală despre care am fost convins că îmi sunt esențiale și de neînlocuit (din respect pentru prietenii mei vegani nu le voi numi acum, dar voi reveni pe această temă în articolele mele viitoare). Practic, încă de la primul produs de origine animală bogat în nutrienți pe care l-am consumat am simțit că revin, efectiv, la viață. În sfârșit, corpul meu primea hrana de care avea atât de multă nevoie.

În ceea ce privește sursa acestor alimente țin neapărat să subliniez că exclud, atât din considerente etice, cât și de sănătate, consumul oricărui produs provenit din fermele industriale. (Acestea reprezintă cea mai nemiloasă formă de exploatare a animalelor, au un impact foarte negativ asupra mediului si produc doar “alimente” deosebit de dăunătoare sănătății oamenilor.)

În schimb, consum doar ingrediente organice, provenite de la mici fermieri locali și de la animale crescute doar în condiții bune, în aer liber și pe pajiște. Și deși îmi pasă foarte mult și de soarta acestora, accept această realitate ca pe un lucru inevitabil și absolut natural. De altfel, este limpede că nu există viață fără moarte sau, cu alte cuvinte, că o viață o hrănește pe alta, iar acest lucru trebuie să îl înțelegem cu toții. Eu, unul, l-am priceput și sunt destul de împăcat cu acesta. Pentru că oricât de mult mi-aș dori să trăim într-o lume lipsită de violență, în care nicio ființă nu e nevoită să ucidă pentru a trăi, legile naturii sunt cu totul altele și tot ceea ce putem face este să ne supunem acestora. Și atâta timp cât alimentele de origine animală nu sunt, așa cum cred unii, un moft, ci o necesitate absolută, efectiv nu avem de ales, alternativa fiind sacrificarea propriei sănătăți și vieți de dragul unui ideal minunat, dar complet utopic. Eu, personal, recunosc că nu pot face asta.

În ceea ce privește percepția pe care o au unii asupra subiectului, consider că nu este corect să vedem doar faptul că un animal domestic este folosit și poate ucis, după o viață petrecută pe pajiște, în care a fost protejat și i s-a asigurat tot necesarul de hrană, fără a înțelege și faptul că speciile de animale similare care trăiesc în sălbăticie supraviețuiesc primei perioade a vieții și ajung la maturitate într-o rată extrem de scăzută (aproximativ 1 din 10), iar moartea lor este, indiferent că survine mai devreme sau mai târziu, de cele mai multe ori, deosebit de violentă, acestea murind de foame, de sete, de frig, de căldură sau mâncate de vii. Sau credeați poate că aceste animale trăiesc o viață frumoasă și liniștită și că mor în pace, la bătrânețe, alături de cei dragi? Cred că este util să coborâm cu  picioarele pe pământ, să fim realiști și să facem tot posibilul de a trăi în armonie cu legile naturii, încetând a le mai fi potrivnici.

În afară de produse de origine animală pe care le consum, dieta mea este formată din foarte multe fructe și legume, precum și din rădăcinoase, uleiuri sănătoase (măsline, cocos), nuci și semințe. În măsura în care acest lucru este posibil, prefer ca acestea să fie organice (o parte dintre legume și fructe sunt produse în grădina proprie). De asemenea, nu consum absolut deloc zahăr, uleiuri industriale (floarea-soarelui, rapiță, soia) și nici alte produse rafinate sau procesate. Practic, dieta mea este una 100% integrală, bogată în grăsimi sănătoase (în ciuda teoriilor false și învechite, chiar și grăsimile saturate sunt benefice, neexistând niciun studiu serios și actual care să dovedească faptul că acest tip de grăsimi ar fi dăunătoare), în proteine de cea mai bună calitate și în carbohidrați proveniți din fructe sau din rădăcinoase.

Deși nu vreau să o numesc în vreun fel și să-i pun etichete, dieta mea este cu siguranță una de inspirație ancestrală, conținând alimente foarte bogate nutrițional, la care specia noastră este cel mai bine adaptată și excluzând, totodată, alimentele la care adaptarea nu a fost realizată în totalitate sau care sunt în măsură a crea probleme de sănătate. În plus, fără a urmări orbește un model nutrițional, încerc ca în permanență să îmi perfecționez propria alimentație, testând ingrediente, combinații dintre acestea și diferite proporții între macronutrienți.

Iar în privința rezultatelor, pot spune că acestea sunt absolut fantastice. În primul rând, m-am vindecat complet de anxietate și depresie, probleme pe care le-am întâmpinat o lungă perioadă de timp, atât ca omnivor care mânca în mod clasic, obișnuit, cât și ca vegan. De asemenea, toate celelalte probleme de sănătate s-au ameliorat semnificativ sau au dispărut ca prin minune. Nivelul de energie este excelent, calitatea somnului s-a îmbunătățit considerabil, pielea a întinerit, capacitatea la stres este cu mult crescută. Efectiv, pentru prima dată în viață simt că mă hrănesc cu adevărat și că nu doar mănânc în scopul de a-mi potoli foamea. Aș mai putea spune o mulțime de lucruri despre această dietă, dar nu acesta era scopul articolului. Cu siguranță, însă, voi reveni pe această temă.

În încheiere, doresc să mai spun câteva cuvinte despre veganism și vegani. În privința veganilor, pot spune că printre aceștia sunt oameni de tot felul. Firesc, de altfel. Cert este că am avut onoarea de a interacționa, în mod direct sau în spațiul virtual, cu niște oameni absolut fantastici, minunați, inteligenți, buni, empatici și cu sufletul curat. Iar unii dintre aceștia mi-au devenit prieteni. De aceea, sper din tot sufletul să mă înțeleagă și să nu se îndepărteze de mine. Cumva, chiar am credința că vor rămâne aceiași oameni cu bun-simț și că nu îmi vor întoarce spatele.

Alții, pe de altă parte, nu vor pricepe nimic și mă vor ataca cu ferocitate. Știu asta. Din păcate, în această comunitate cu caracteristici sectare, decizia de a renunța și de a îți vedea de drumul tău propriu nu este o opțiune permisă. Mi se va zice că nu am știut cum să mănânc corect, că am redevenit “carnist” (acesta este cel mai stupid concept din istoria psihologiei), că sunt un abuzator de ființe nevinovate, că merit să mor, că sunt un monstru și așa mai departe.

Dar știți ceva? Nu mă voi supăra pe ei. Vor dispărea, absolut instantaneu și pentru totdeauna, sub toate formele, din viața mea, dar nu voi avea niciun motiv să mă supăr, să mă cert cu ei sau să le port pică. Dimpotrivă. Și asta pentru că am convingerea că toți veganii sunt doar niște victime ale acestei doctrine fundamental greșite. Și pentru că îi iubesc pe toți pentru idealul frumos în care cred, acest lucru mă doare și mă revoltă. Definit ca un stil de viață care caută excluderea folosirii animalelor pentru hrană, îmbrăcăminte sau orice alt scop, este evident că veganismul atrage din ce în ce mai multă lume. Pentru că ideea sună bine. Pentru că multe lucruri par a se lega. Pentru că sunt mulți oameni care doresc să fie mai buni, să facă mai puțin rău, să ducă o viață cât mai lipsită de cruzime. Și sunt perfect de acord cu toate aceste lucruri în care voi continua să cred și eu toată viața.

În practică, toată ideologia vegană are cel puțin o problemă uriașă, care face ca acest stil de viață să fie utopic și periculos: dieta. Nesănătoasă, anormală, nenaturală și incompletă, dieta vegană va face, în anii ce vor urma, multe victime. Sper din tot sufletul să nu am dreptate, dar toate indiciile conduc spre o astfel de prognostic sumbru. De ce nu ar alege oamenii un omnivorism conștient, inteligent și natural, în care dieta ar fi formată din alimente sănătoase, adecvate consumului uman, dense în nutrienți esențiali și provenite din agricultura locală, sustenabilă și de preferat organică? De ce ar prefera, în schimb, o dietă care îi îmbolnăvește și îi omoară?

Iar răspunsul se regăsește chiar în primul paragraf al articolului, unde atrag atenția asupra unor guru ai nutriției care, din anumite motive, promovează veganismul ca pe dieta perfectă, cea mai sănătoasă dintre toate. În primul rând, este vorba de celebrul autor al așa-zisului “Studiu China”, dr. Colin Campbell. Considerat escroc de mai mulți oameni de știință de prim rang, Campbell este cunoscut pentru faptul că a manipulat grosolan datele folosite, că a făcut greșeli de interpretare și că niciuna dintre concluziile sale nu sunt susținute științific. (Recomand celor care vor să se convingă de caracterul mincinos al “Studiului China” să citească geniala critică a lui Denise Mingler.)

Un alt guru necinstit și foarte zgomotos este dr. Michael Greger, autor al cărții “How not to die” și protagonist al unor filme de propagandă vegană, singura calitate a acestuia fiind capacitatea de a manipula grosolan anumite frânturi de studii în scopul de a forța concluzii complet false și de a induce publicul în eroare. Mai mult de atât, studiile folosite de acesta în scopul manipulării sunt în imensa majoritate studii observaționale, valoarea științifică a acestora fiind aproape nulă. Mai exact, studiile observaționale nu conduc la concluzii care să arate cauzalitatea, ci doar corelația.

Ca să vă dau un exemplu clasic, haideți să ne imaginăm un studiu care constată că pe măsură ce consumul de înghețată crește, cresc și cazurile de înec. Am putea, astfel, concluziona, urmând modelul folosit de studiile observaționale, că înghețata cauzează moarte prin înec? Sau poate, în realitate, există și o a treia variabilă, neluată în calcul, și anume că, odată cu încălzirea globală cresc atât consumul de înghețată, cât și obiceiul de a înota pentru a scăpa de căldură și deci, în consecință, și incidența cazurilor de înec?

De asemenea, un alt exemplu ar fi falsa presupunere că persoanele care dorm încălțate au șanse mai mari să se trezească cu durere de cap decât cele care dorm în picioarele goale, în acest caz existând, de asemenea, în mod evident, și o a treia variabilă, care este consumul de alcool. Vedeți despre ce este vorba? Acestea sunt studii observaționale. Acesta este genul de “știință” cu care vă păcălește Greger și mulți alții ca el. Vă implor, așadar, să nu-i mai credeți orbește! (Pentru a vă convinge și de neadevărurile proliferate de dr. Greger vă recomand critica excepțională aparținând aceleiași Denise Mingler.)

În afară de caracterul profund nesănătos, veganismul mai are o problemă: este nesustenabil. Deși se pretinde că prin adoptarea unui stil de viață vegan se contribuie la salvarea planetei, în realitate lucrurile nu stau neapărat în felul acesta. Despre cereale și soia, care reprezintă pentru marea majoritate a veganilor baza alimentației, am vorbit deja. Sunt nesustenabile și nimeni nu poate demostra contrariul. Dar, din păcate, caracterul nesustenabil al dietei nu se oprește aici. Din cauza faptului că aceasta este nenaturală, a te hrăni local este, pentru un vegan, aproape imposibil. Și ce ce întâmplă atunci?

Totul vine de departe, din partea cealaltă a lumii. Iar consecințele sunt oribile, din foarte multe puncte de vedere. Combustibilii fosili poluează îngrozitor, populațiile locale sărace ajung să nu mai aibă acces la produsele lor, care devin prea scumpe (ex.: quinoa), cererea în creștere conduce la o exploatare necugetată a resurselor naturale, ceea ce presupune defrișări masive și alte măsuri cu repercusiuni tragice asupra mediului și animalelor sălbatice. De asemenea, în plus, ca bonus, multe din produse provin din exploatarea nemiloasă a oamenilor sau chiar din sclavie.

Aș putea continua la nesfârșit, dar deocamdată trebuie să mă opresc aici. Aș mai vreau să spun doar că o altă bilă neagră a acestei doctrine este faptul că, treptat, pe nesimțite, dar deosebit de profund, te schimbă ca individ. Și, paradoxal, te schimbă în rău. Pentru că există riscul de a deveni agresiv, intolerant, dușmănos. Ajungi să-i judeci pe toți cei care nu sunt ca tine. Ajungi să îți urăști semenii. Ajungi să nu mai crezi în Dumnezeu. Ajungi să nu mai vezi oameni, ci doar vegani (care sunt buni) și non-vegani, sau carniști, sau specisisti (care sunt răi). Nu generalizez, dar cazurile în care se întâmplă astfel sunt extrem de numeroase. Eu, unul, mărturisesc, cu sinceritate și rușine, că am avut momente în care am judecat, am jignit, am atacat. Iar pentru acest lucru doresc să cer tuturor iertare.

A renunța la veganism este greu. Este extrem de greu. Pentru că această ideologie te învață să nu mai fi doar om, ci în primul rând vegan. De altfel, foarte mulți vegani pronunță acest cuvând de mii și mii de ori în fiecare zi, totul în viața lor învârtindu-se în jurul acestei doctrine, care devine pentru ei mai mult decât o religie. Iar atunci când renunți, totul se prăbușește. Comunitatea te respinge, te atacă și te judecă. Simți o lipsă de identitate și de apartenență. Simți vinovăție, remușcări, incertitudine. Dar asta se întâmplă doar până când efectul de spălare a creierului, la care ai fost supus sistematic, dispare ca prin minune.

Personal, nu mai văd acum decât partea bună a lucrurilor și nu regret nici măcar faptul că am fost vreodată vegan. Dimpotrivă. Am cunoscut oameni minunați, am învățat multe, am dobândit experiență și am ajuns să am foarte multe de transmis semenilor. În privința sănătății fizice și psihice mă simt, acum, mai bine ca niciodată. Și desigur că voi face tot posibilul să îi ajut și pe alții să dobândească o sănătate optimă. Iar în privința activismului, evident că voi continua. Mai exact, voi face tot ce îmi stă în putință să atrag atenția asupra pericolelor imense reprezentate de agricultura nesustenabilă, care omoară planeta, fie că este vorba de monoculturile de cereale și soia, fie de creșterea animalelor în sistem industrial, aceasta din urmă reprezentând, prin cruzimea inimaginabilă, cea mai mare pată de pe obrazul speciei umane. De asemenea, voi milita neîncetat pentru oprirea exploatării animalelor pentru piele sau blană, precum și pentru orice formă de exploatare pentru divertisment (circuri, delfinarii) sau prin experimente.

Pun punct aici, fără a avea pretenția că am atins toate aspectele și că am intrat suficient în profunzime. Ceea ce s-a dorit a fi un simplu status pe Facebook a ajuns să devină, datorită complexității subiectului, un articol de peste 4500 de cuvinte. Și tot simt că mai am enorm de multe lucruri de spus. Dar voi reveni, cu siguranță. Poate printr-o carte. Până atunci, însă, vă invit să comentați sau să puneți întrebări, dar doar în măsura în care aceste intervenții sunt pașnice, pertinente și constructive. Pentru că, evident, îmi rezerv dreptul de a nu răspunde la provocări, la acuze, la atacuri sau la jigniri. Vă mulțumesc!

Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să îl împărtășești și prietenilor tăi!

Articol scris de Nick Teodorescu
Numele meu este Nick Teodorescu, iar una dintre marile bucurii ale vieții mele este să studiez, să învăț, să gândesc și să scriu despre lucrurile care mă pasionează și pe care le consider esențiale. ​(CITEȘTE TOT)