CUM SĂ TE VINDECI DE ANXIETATE ȘI DEPRESIE (FĂRĂ MEDICAMENTE SAU PSIHOTERAPIE)

Dacă suferi de simptome specifice depresiei și/ sau anxietății este bine de știut că nu ești singur. De fapt, depresia afectează în zilele noastre peste 10% din populație, ajungând să fie principala cauză de dizabilitate în lume. Iar anxietatea este, de asemenea, sub toate formele pe care le poate îmbrăca, o afecțiune extrem de des întâlnită. Înspăimântător, nu-i așa? Ei, bine, și eu am fost unul dintre acești oameni, fiind afectat un timp foarte îndelungat de anxietate, atacuri de panică și depresie. Și pentru că eu am reușit să elimin complet absolut toate simptomele care nu mi-au dat pace atâta amar de vreme, sunt ferm convins că te pot ajuta și pe tine s-o faci.

Dar să o luam cu începutul. De ce nu am folosit medicamente anxiolitice și antidepresive? Zoloft? Prozac? Xanax? Valium? De ce nu ai face-o și tu? Nu sunt toate aceste medicamente produse în urma cercetărilor și studiilor realizate de cei mai capabili și bineintenționați oameni de știință? Și nu sunt ele prescrise de medici specialiști competenți și responsabili? Așa sunteți tentați să credeți, nu-i așa?

Se spune că depresia și anxietatea sunt cauzate de un dezechilibru chimic al neurotransmițătorilor din creier, în special al serotoninei și noradrenalinei. De asemenea, se mai spune că acest dezechilibru poate fi corectat doar cu ajutorul medicamentelor specifice. Așa să fie oare? Adevărul este că nici măcar un studiu realizat vreodată nu a arătat faptul că depresia și anxietatea ar fi cauzate, într-adevăr, de un dezechilibru chimic la nivelul creierului. Așadar, repet: NU există niciun studiu care să demonstreze acest lucru. În schimb, într-o meta-analiză realizată recent s-au cercetat fișele medicale a 14.000 de pacienți diagnosticați cu depresie, concluzionându-se că nu există nicio legătură între nivelul scăzut de serotonină și depresie sau între evenimentele de viață stresante și schimbarea nivelului de serotonină din creier 1.

În plus, o amplă lucrare științifică publicată în anul 2015 a desființat teoria conform căreia nivelul scăzut de serotonină este responsabil de alterarea stării de dispoziție afectivă, trăgând un semnal de alarmă asupra pericolului pe care îl prezintă folosirea antidepresivelor de tip SSRI (inhibitori ai receptorilor selectivi ai serotoninei), care au ca efect ridicarea în mod artificial a nivelului de serotonină din creier. Astfel, autorii lucrării explică că nu nivelul scăzut de serononină, ci, dimpotrivă, cel prea ridicat, este asociat, în multe cazuri, cu depresia. Mai exact, atunci când nivelul de serotonină este mărit prin intermediul antidepresivelor de tip SSRI, echilibrul energetic din creier este afectat, consecința frecventă fiind înrăutățirea simptomelor depresiei. Iar în ceea ce privește cazurile în care simptomele se ameliorează după administrarea acestui tip de medicamente, efectul pozitiv nu survine datorită antidepresivelor, ci drept consecință a efortului pe care îl face creierul în scopul restabilirii homeostazei sale energetice 2.

În ceea ce privește efectul medicamentelor antidepresive, o altă meta-analiză a arătat faptul că episoadele depresive durează mai mult și sunt mai frecvente la pacienții care iau pastile, comparativ cu cei care nu folosesc medicație 3. De asemenea, numeroase studii au arătat faptul că efectele adverse ale acestor medicamente sunt extrem de grave, punând în pericol viața pacienților. Astfel, s-a demonstrat că acestea pot conduce la deteriorarea ficatului, la acumularea de kilograme în plus, la disfuncții sexuale, la agresivitate extremă și la sinucidere. În plus, o mare problemă o reprezintă faptul că renunțarea la aceste medicamente este un proces foarte dificil și de lungă durată, care, atenție!, trebuie parcurs în mod obligatoriu doar sub îndrumarea unui medic competent.

Este adevărat că o parte dintre cei care folosesc astfel de medicamente consideră că acestea sunt eficiente, având, cel puțin pentru ei înșiși, rezultatul dorit. Însă realitatea este că singurul rezultat  aparent benefic al acestora este capacitatea de a masca pentru o perioadă relativ scurtă de timp simptomele afecțiunii. Atât și nimic mai mult. Nu se acționează asupra cauzei reale, simptomele vor reapărea și vor deveni cu mult mai puternice și, în plus, există și riscul efectelor adverse despre care am vorbit. Așadar, este vital de înțeles că folosirea medicamentelor antidepresive și anxiolitice este nefundamentată științific, absolut ineficientă și extrem de periculoasă, fiind necesar să ne îndreptăm spre soluțiile reale, cu adevărat validate din punct de vedere științific și al practicii terapeutice. La ce mă refer? Vom vedea, în cele cele ce urmează, exact despre ce este vorba.

“Cel mai bun medicament dintre toate este să înveți oamenii cum să nu aibă nevoie de acesta.” (Hipocrat)

În primul rând, din ce în ce mai multe cercetări sugerează că depresia nu este o boală în sine, ci un simptom al unei afecțiuni distincte. Astfel, teoria științifică numită “Immune Cytokine Model of Depression (ICMD)” susține că depresia nu este o afecțiune propriu-zisă, ci semnul existenței unei activări cronice a sistemului imunitar 4. În timpul reacției inflamatorii, se produc anumite molecule de natură proteică numite citokine, acestea conducând la diferite simptome psihiatrice și neurologice. Ce înseamnă asta, de fapt? Înseamnă că depresia este un simptom al inflamației cronice din organism. Iar studiile care susțin acest lucru sunt numeroase și foarte convingătoare 56789.

De asemenea, există și alte cauze care pot conduce la depresie și anxietate, unele dintre ele fiind, însă, în strânsă legătură cu inflamația cronică (și chiar determinate de aceasta); deși, în scop didacticist, le voi trata separat, precizez că mare parte a cauzelor sunt interconectate și interdependente, fiind necesar să fie abordate împreună. Așadar, depresia și/ sau anxietatea pot fi cauzate de diferite probleme la nivelul tractului digestiv, cum ar fi dezechilibrul microbian sau disbioza intestinală, permeabilitatea intestinală (cauzată, la rândul ei, de inflamația cronică) și anumite bacterii (SIBO), paraziți sau ciuperci 10.

„Toate bolile pornesc din tractul digestiv”, spunea Hipocrat, părintele medicinei. Astăzi, în ceea ce privește axa creier-tract digestiv, la două milenii și jumătate după ce au fost spuse aceste cuvinte, oamenii de știință descoperă din ce în ce mai multe legături dintre aceste 2 sisteme. Astfel, sistemul nervos enteric, care este parte integrantă a tractului digestiv și este numit și “al doilea creier”, comunică cu creierul prin 100 de milioane de celule nervoase. Un alt aspect interesant este faptul că în tractul digestiv există de 400 de ori mai multă serotonină (neurotransmițător numit și “hormonul fericirii”) decât în creier. De asemenea, se știe astăzi că 80% din sistemul imunitar, care s-a dovedit a fi în strânsă legătură cu creierul, se află în tractul digestiv; de altfel, există o ramură distinctă a medicinii, numită psihoneuroimunologie, care studiază relația dintre psihic, sistemul nervos și sistemul imunitar.

Alte cauze ale anxietății și depresiei mai sunt și anumite dereglări hormonale (cortizol, hormoni tiroidieni, testosteron, estrogen), nivelul fluctuant al zahărului din sânge și al secreției de insulină, deficiențele nutriționale (vitaminele B12, D, B2, B6, colină, folat, magneziu, zinc, Omega 3 DHA și EPA), o alimentație bogată în metionină și săracă în glicină, intoxicația cu metale grele sau cu chimicale, mutația genei MTHFR 111213141516.

Voi dezvolta, pe larg, în articole viitoare toate aceste cauze, explicând exact care sunt legăturile dintre ele, precum și mecanismele prin care acestea provoacă simptomele depresiei și anxietății. Deocamdată, este important să reținem care sunt, în linii mari, cauzele reale ale acestor afecțiuni. Evident, însă, că acest lucru nu este suficient, fiind esențial să aflăm care sunt modalitățile prin care putem acționa asupra acestor cauze în profunzime, în scopul vindecării complete. Ei, bine, este vorba despre o serie de schimbări în ceea ce privește alimentația, dar și alte aspecte ale stilului de viață, toate acestea fiind validate în timp de o practică terapeutică ce s-a bucurat de un succes remarcabil. Și nu vorbesc din auzite sau din ceea ce am citit. Tot ceea ce vă spun am testat pe mine însumi, iar rezultatele sunt incredibile. Niciun alt atac de panică. Nicio altă clipă de anxietate. Nicio altă stare depresivă. În schimb, mă bucur de un nivel energetic mai ridicat ca oricând, de o dispoziție afectivă pozitivă și extrem de echilibrată, de un somn suficient și odihnitor și așa mai departe.

Înainte de a explica puțin mai concret ceea ce am făcut eu pentru a dobândi vindecarea, vreau să menționez că, personal, din dorința de a mă simți mai bine, atât din punct de vedere fizic, cât și psihic, am devenit extrem de pasionat de subiectul nutriției, pe care am studiat-o cu o pasiune uriașă în ultimii 10 ani. Iar cei care mi-au urmărit, în timp, activitatea de pe blog și din social media știu exact la ce mă refer. Astfel, pe parcurs, am experimentat o paletă impresionantă de abordări, cuprinzând dieta standard, de tip occidental, dieta mediteraneană, dieta pescetariană, dieta lacto-ovo-vegetariană, dieta ovo-vegetariană, dieta high carb, dieta frugivoră, dieta raw vegană și dieta vegană. Iar în privința impactului pe care le au acestea asupra sănătății trupului și a minții, după tot ce am studiat și am experimentat, pot spune, cu mâna pe inimă și cu toată convingerea, că toate sunt, într-o măsură mai mare sau mai mică, pur și simplu catastrofale.

Atât alimentația standard occidentală, bogată în calorii și săracă în nutrienți reali, pe care o are imensa majoritate a oamenilor și care este bazată pe cereale, zahăr rafinat, uleiuri industriale (floarea-soarelui, rapiță, soia) și produse de origine animală provenite din crescătoriile industriale, cât și dietete vegetariene (ovo-, lacto-, ovo-lacto și în special vegană), bazate pe cereale, soia și alte leguminoase și lipsite de o mulțime de nutrienți extrem de importanți, au ca rezultat foarte probabil boli cronice deosebit de grave, inclusiv afecțiuni psihiatrice și neurologice. (Promit că voi reveni, în articolele următoare, asupra tuturor afirmațiilor pe care le-am făcut aici, furnizând argumentele științifice necesare.)

Revenind strict la subiectul nostru de astăzi, pilonul principal pe care se bazează procesul de vindecare a depresiei și anxietății este adoptarea unei diete speciale, antiinflamatoare, extrem de densă în nutrienți și bogată în grăsimi sănătoase, conținând alimente integrale, neprocesate, nerafinate, cu indice glicemic mic (și încărcătură glicemică mică) și cu efect prebiotic și probiotic, atât de origine animală, cât și de origine vegetală. În același timp, se elimină alimentele inflamatorii, alergene, procesate, rafinate, cu indice glicemic mare (și încărcătură glicemică mare), precum și cele care conțin metale grele sau chimicale toxice. Se folosesc, după caz, anumite suplimente nutritive și plante medicinale.

“Fie ca hrana să-ți fie medicament și medicamentul să-ți fie hrană.” (Hipocrat)

În afară de această dietă terapeutică (care, în plus, este și cea mai gustoasă dintre toate), sunt necesare și alte schimbări în ceea ce privește stilul de viață. Este necesar să se adopte un program de exerciții și de activități fizice specifice, desfășurate în special în aer liber, un set de exerciții de respirație și de tip mindfulness, inclusiv tehnica validată științific MBSR (mindfulness-based stress reduction). De asemenea, se adoptă anumite obiceiuri menite a facilita managementul stresului, precum și a determina reglarea somnului. În plus, este indicată și eliminarea surselor non-alimentare de metale grele și chimicale toxice (din haine, cosmetice, produse de curățenie).

Toate aceste schimbări ale stilului de viață vor provoca un reset complet al organismului și în special al creierului, având drept consecință directă echilibrarea psiho-emoțională și dispariția completă și definitivă a tuturor simptomelor specifice depresiei și/ sau anxietății.

Înainte de a încheia, doresc să mai fac două precizări. Acum cum probabil ați observat, în titlul articolului susțin că vă puteți vindeca de anxietate și depresie fără medicamente sau psihoterapie. Despre medicamentele anxiolitice și antidepresive, am explicat deja la ce mă refer. Iar în ceea ce privește psihoterapia, vreau să precizez că nu sunt deloc împotriva acesteia, ci, dimpotrivă chiar, o consider un instrument foarte util în multe situații. Chiar și în cazurile de depresie sau anxietate aceasta poate fi de un real folos, dar doar în scop suportiv și nu ca mijloc direct de vindecare. Iar explicația este simplă: așa cum am arătat mai devreme, cele mai multe cauze care conduc la depresie și anxietate sunt eminamente fizice, vindecarea neputând surveni decât prin acționarea asupra acestora. Cu alte cuvinte, dacă depresia este cauzată de un deficit de vitamina B12 sau de vitamina D, un proces psihoterapeutic nu va avea niciodată un efect cu adevărat vindecător, singura modalitate eficientă de abordare a problemei fiind rezolvarea respectivului deficit.

Și iată că am ajuns la cea de-a doua precizare. Poate că unii dintre voi se gândesc la faptul că depresia și anxietatea apar ca urmare a unor evenimente nefericite, traumatizante, cum ar fi un deces, o despărțire sau o afecțiune gravă. Ei, bine, este important de știut că aceste evenimente sunt doar niște factori declașantori și agravanți ai unui dezechilibru emoțional deja existent, latent, cauzele reale, profunde, care au destabilizat și au sensibilizat psihicul fiind cele pe care le-am dezbătut mai devreme în articol. Într-un organism sănătos și un psihic echilibrat, orice eveniment negativ de viață va putea fi gestionat, nefiind posibilă apariția unor afecțiuni de genul depresiei și anxietății.

În articolele care vor urma în perioada imediat următoare voi dezvolta la modul cel mai concret tot ceea ce ține de modul de alimentație, dar și de celelalte schimbări ale stilului de viață necesare vindecării. Până atunci, îi încurajez pe toți cei care se confruntă cu simptome specifice depresiei, anxietății și atacurilor de panică să îmi scrie folosind formularul din secțiunea Contact sau adresele mele de email. Pentru că știu cât de chinuitoare sunt aceste afecțiuni, promit că voi răspunde oricărei întrebări sau nelămuriri în cel mai scurt timp, făcând tot ceea ce îmi stă în putință să ajut.

Să vă fie de folos!

Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să îl împărtășești și prietenilor tăi!

 

Referințe științifice:

(1) Risch N, Herrell R, Lehner T, Liang K, Eaves L, Hoh J, Griem A, Kovacs M, Ott J, Merikangas KR. Interaction between the serotonin transporter gene (5-HTTLPR), stressful life events, and risk of depression. A metaanalysis. JAMA. 2009; 301(23): 2462–2471. doi: 10.1001/jama.2009.878. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/19531786

(2) Andrews PW, Bharwani A, Lee KR, Fox M, Thomson JA Jr. Is serotonin an upper or a downer? The evolution of the serotonergic system and its role in depression and the antidepressant response. Neurosci Biobehav Rev. 2015 Apr; 51: 164-88. doi: 10.1016/j.neubiorev.2015.01.018. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/25625874

(3) Scott B Patten. The impact of antidepressant treatment on population health: synthesis of data from two national data sources in Canada. Population Health Metrics. 20042: 9. https://doi.org/10.1186/1478-7954-2-9

(4) Ronald S. Smith. Cytokines and Depression: How Your Immune System Causes Depression. 2010. http://www.cytokines-and-depression.com/chapter7.html

(5) Michael Berk, Lana J Williams, Felice N Jacka, Adrienne O’Neil, Julie A Pasco, Steven Moylan, Nicholas B Allen, Amanda L Stuart, Amie C Hayley, Michelle L Byrne, Michael Maes. So depression is an inflammatory disease, but where does the inflammation come from? MC Medicine 2013 11: 200. https://doi.org/10.1186/1741-7015-11-200

(6) Dowlati Y, Herrmann N, Swardfager W, Liu H, Sham L, Reim EK, Lanctôt KL. A meta-analysis of cytokines in major depression. Biol Psychiatry. 2010 Mar 1; 67(5): 446-57. doi: 10.1016/j.biopsych.2009.09.033. Epub 2009 Dec 16. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/20015486

(7) Pasco JA, Nicholson GC, Williams LJ, Jacka FN, Henry MJ, Kotowicz MA, Schneider HG, Leonard BE, Berk M. Association of high-sensitivity C-reactive protein with de novo major depression. Br J Psychiatry. 2010 Nov; 197(5): 372-7. doi: 10.1192/bjp.bp.109.076430. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/21037214

(8) Reichenberg A, Yirmiya R, Schuld A, Kraus T, Haack M, Morag A, Pollmächer T. Cytokine-associated emotional and cognitive disturbances in humans. Arch Gen Psychiatry. 2001 May; 58(5): 445-52. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/11343523

(9) Hannestad J, DellaGioia N, Bloch M. The effect of antidepressant medication treatment on serum levels of inflammatory cytokines: a meta-analysis. Neuropsychopharmacology. 2011 Nov; 36(12): 2452-9. doi: 10.1038/npp.2011.132. Epub 2011 Jul 27. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/21796103

(10) Megan Clapp, Nadia Aurora, Lindsey Herrera, Manisha Bhatia, Emily Wilen, Sarah Wakefield. Gut microbiota’s effect on mental health: The gut-brain axis. Clin Pract. 2017 Sep 15; 7(4): 987. Published online 2017 Sep 15. doi:  10.4081/cp.2017.987. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5641835/

(11) Jack van Honk, Peter A. Bos, David Terburg, Sarah Heany, Dan J. Stein. Neuroendocrine models of social anxiety disorder. Dialogues Clin Neurosci. 2015 Sep; 17(3): 287–293. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4610613/

(12) Endocrine Society. High blood sugar causes brain changes that raise depression risk. ScienceDaily. ScienceDaily, 23 June 2014. https://www.sciencedaily.com/releases/2014/06/140623092011.htm

(13) Ehsan Ullah Syed, Mohammad Wasay, Safia Awan. Vitamin B12 Supplementation in Treating Major Depressive Disorder: A Randomized Controlled Trial. Open Neurol J. 2013; 7: 44–48. Published online 2013 Nov 15. doi:  10.2174/1874205X01307010044. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3856388/

(14) Altamura C, Maes M, Dai J, Meltzer HY. Plasma concentrations of excitatory amino acids, serine, glycine, taurine and histidine in major depression. Eur Neuropsychopharmacol. 1995; 5 Suppl: 71-5. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/8775762

(15) Maryse Bouchard, David C. Bellinger, Jennifer Weuve, Julia Matthews-Bellinger, Stephen E. Gilman, Robert O. Wright, Joel Schwartz, Marc G. Weisskopf. Blood lead levels and major depressive disorder, panic disorder, and generalized anxiety disorder in U.S. young adults. Arch Gen Psychiatry. Author manuscript; available in PMC 2010 Dec 1. Published in final edited form as: Arch Gen Psychiatry. 2009 Dec; 66(12): 1313–1319. doi:  10.1001/archgenpsychiatry.2009.164. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2917196/

(16) Simon Gilbody, Sarah Lewis, Tracy Lightfoot. Methylenetetrahydrofolate Reductase (MTHFR) Genetic Polymorphisms and Psychiatric Disorders: A HuGE Review. American Journal of Epidemiology, Volume 165, Issue 1, 1 January 2007, Pages 1–13. https://doi.org/10.1093/aje/kwj347

Articol scris de Nick Teodorescu
Numele meu este Nick Teodorescu, iar una dintre marile bucurii ale vieții mele este să studiez, să învăț, să gândesc și să scriu despre lucrurile care mă pasionează și pe care le consider esențiale. ​(CITEȘTE TOT)