CARE SUNT CELE 5 TREPTE ALE FERICIRII

Mărturisesc că subiectul fericirii m-a interesat la modul cel mai profund și conștient aproape dintotdeauna. Și cum ar putea să fie altfel din moment ce fericirea, în forma ei reală, absolută, despre care voi vorbi spre final, este însăși scopul vieții sau, cu alte cuvinte, adevărata noastră natură?

Prin analiză, introspecție și experiență directă, am ajuns la concluzia că există 2 forțe primordiale care se află în spatele oricărei acțiuni ale ființei umane: frica de moarte și dorința de fericire (voi aprofunda această idee într-un articol viitor). În ceea ce privește dorința de fericire cred că în funcție de gradul de profunzime (conștiență) de la care izvorăște, perceperea fericirii poate fi structurată pe 5 niveluri:

1. Plăcerea

Foarte mulți oameni identifică fericirea cu plăcerea, adică cu satisfacția adusă de sex, mâncare, obiecte materiale, bani, alcool, droguri etc. Evident că este vorba de o percepere total eronată, limitată la nivel bazal, animalic. Practic, persoanele care identifică plăcerea cu fericirea vor constata că aceasta din urmă nu este niciodată atinsă cu adevărat. Și ce vor face acestea mai departe? Vor căuta experiențe sexuale extreme și/ sau din ce în ce mai numeroase, vor cumpăra și mai multe imobile, mașini, gadget-uri, bijuterii, haine sau alte obiecte, vor consuma și mai multă mâncare, alcool sau substanțe halucinogene și așa mai departe. Astfel, cred că dependențele, precum și unele afecțiuni își au rădăcina în greșita identificare a fericirii cu plăcerea.

2. Starea de bine

Un nivel de percepere superior plăcerii, dar limitat totuși, starea de bine poate fi indusă, atât la nivel fizic, cât și psihic, de un stil de viață armonios. Astfel, există un anumit tip de alimentație care stimulează secreția așa-zișilor “hormoni ai fericirii” (serotonina, endorfinele, dopamina și oxitocina) și care hrănește creierul și restul organismului în mod eficient. De asemenea, în afară de alimentație, contribuie la starea de bine mediul de viață, mișcarea, timpul petrecut în natură, meditația și yoga, în cazul în care acestea sunt practicate la nivel mai superficial, “sportiv” (atunci cât sunt aprofundate cu adevărat, yoga și meditația pot reprezenta căi de dobândire a unor niveluri superioare de fericire). Prin aceste mijloace, se imprimă o stare generală pozitivă, destul de prezentă și de constantă, atât din punct de vedere fizic, cât și mental. Opusul acestei stări este reprezentat, în multe cazuri, de anxietate și depresie.

3. Fericirea obiectuală

Acesta este nivelul pe care și-l imaginează cei mai mulți oameni ca fiind adevărata fericire, deplină, pe care și-o doresc în viața lor. De ce o numesc obiectuală? Pentru că acest tip de fericire este condiționat de alte ființe sau de experiențe exterioare individului. Poate fi, astfel, vorba de iubirea pe care o împărtășim cu alți oameni, de anumite experiențe pozitive, cum sunt, spre exemplu, călătoriile, de carieră, de pasiuni, de sentimentul de a avea un scop sau de a fi util etc. Din păcate, acest tip de fericire este condiționat de factori externi și de acțiune, fiind prezent atâta timp cât în viața noastră există o anumită persoană, cât timp aceasta ne iubește, cât timp avem un anumit job, cât timp durează o experiență. Acest tip de fericire poate dura secunde, minute, ore, zile sau ani, dar, odată cu dispariția obiectului, apare în mod evident un pronunțat sentiment de pierdere și de suferință. Identificarea fericirii obiectuale cu fericirea reală se află la originea credinței conform căreia “fericirea e trecătoare”.

4. Fericirea necondiționată

Cred că de-abia de aici se poate vorbi, cu adevărat, de fericire autentică. Dacă fericirea obiectuală presupune acțiune îndreptată spre obiect, fericirea necondiționată este pur și simplu caracterizată de sentimentul de a fi. Persoanele care experimentează acest nivel de fericire iubesc necondiționat, iartă pe ceilalți și pe sine, sunt recunoscătoare pentru tot, trăiesc acceptarea și capitularea în fața Vieții (a nu se confunda cu resemnarea, care este cu totul altceva), sunt pline de compasiune, fac tot posibilul să nu creeze suferință altor ființe, trăiesc în prezent, au mintea tăcută și înțeleg că fericirea nu este ceva ce poate fi căutat și obținut de undeva din exterior. Acest nivel este primul dintre cele despre care am vorbit până acum care este cu adevărat constant și stabil vizavi de factorii externi. Singurul lucru care face ca acest nivel al fericirii să nu fie absolut este faptul că iluzia de separare, adică acea credință conform căreia suntem individualități separate de Întreg, încă mai există. Iar cât timp aceasta persistă, oamenii care au atins acest nivel de fericire experimentează încă suferința.

5. Beatitudinea

Acest tip de fericire reprezintă, cred eu, scopul suprem al vieții fiecăruia dintre noi. Din cele mai vechi timpuri, misticii au vorbit despre beatitudine ca fiind acea experiență care apare atunci când iluzia de separare dispare cu desăvârșire și ajungem să cunoaștem adevărata noastră natură. Așadar, nu mai există “eu”, “tu”, “alții”, nu mai există individualitate, nu mai există dualitate, nu mai există identificare cu complexul corp-minte și nu mai există suferință, ci totul se dezvăluie ca fiind Unul, Sursa, Sinele Cosmic sau conștiența pură, în timp ce lumea, așa cum o percepem noi, nu este altceva decât o modulație a acestei ultime realități. Fie că i se spune iluminare, eliberare, trezire spirituală sau realizarea a Sinelui, beatitudinea reprezintă acea stare atemporală, veșnică, aflată dincolo de spațiu și de timp, în care valul încetează a se mai considera o entitate de sine stătătoare, separată, și înțelege că este ceea ce a fost dintotdeauna: oceanul.

Acestea sunt, așadar, cele 5 niveluri de percepere a fericirii, așa cum le văd eu momentan. În ciuda obiceiului meu din trecut, am preferat de data aceasta să nu scriu un articol foarte lung, punctând doar, pe scurt, câteva idei despre fiecare dintre aceste niveluri.

Voi reveni, însă, în curând, cu noi articole pe această temă care, de altfel, este de multă vreme principalul meu subiect de studiu și de introspecție. Voi scrie despre Sine și despre sinele separat, iluzoriu (ego), voi scrie despre ceea ce eu numesc trauma primordială (provocată de iluzia de separare), voi scrie despre dinamica dintre frică de moarte și dorința de fericire, precum și, cu precădere, despre felul în care putem atinge nivelurile superioare ale fericirii.

Până atunci, m-aș bucura dacă acest articol ar trezi în voi interesul pentru o viață cât mai fericită și sper ca, de acum înainte, să comunicăm cât mai mult pe această temă. Așadar, scrieți-mi gândurile voastre în legătură cu această temă! De asemenea, toți cei interesați de lucrurile despre care scriu, se pot abona la newsletter-ul meu, asigurându-se astfel că nu vor pierde niciun nou articol. Tot ce trebuie să faceți este să vă introduceți mai jos prenumele și adresa de mail.

Articol scris de Nick Teodorescu
Numele meu este Nick Teodorescu, iar una dintre marile bucurii ale vieții mele este să studiez, să învăț, să gândesc și să scriu despre lucrurile care mă pasionează și pe care le consider esențiale. ​(CITEȘTE TOT)