EU NU POT SĂ IGNOR RĂUL

Constat, de câțiva ani încoace, existența unui curent de gândire și, chipurile, de simțire, al oamenilor așa-zis evoluați. Aceștia nu mai zic “Bună ziua!”, ci ”Namaste!”, văd pretutindeni, inclusiv în toți oamenii, binele, lumina și frumosul, invocă Universul și salută viața, neagă existența răului, și-au însușit o privire controlată, atent exersată, de rândunică de-abia izbită de un parbriz de camion, știu (de unde oare?!) exact care sunt toate misterele și subtilitățile vieții, dar ignoră, în schimb, absolut în totalitate, adevărata realitate din jur.

Mărturisesc că au fost momente (nu multe, dar au fost) când i-am invidiat pe acești oameni. Voiam și eu să fiu ca ei. Să trăiesc într-o lume perfectă, plină de iubire, să fiu veșnic liniștit sufletește, să fiu admirat de cei din jur pentru înaltul meu grad de evoluție spirituală, să nu mai fiu arătat cu degetul și acuzat că sunt prea dur și atât de des revoltat de tot felul de lucruri. De fiecare dată, însă, contactul cu lumea reală mă scutura zdravăn făcându-mă să revin, foarte rapid, la ferma convingere că cea mai mare păcăleală pe care au înghițit-o vreodată oamenii a fost faptul de a crede că nu există răul. Și nu mă refer la vreo formă personificată a acestuia, ci la sensul cel mai concret și real al cuvântului. Nu vreau să judec pe nimeni și, în consecință, nu vreau să trag concluzii și să presupun care sunt motivele pentru care mulți oameni au ajuns să gândească astfel, alegând să trăiască într-o lume falsă și mincinoasă, într-o bulă artificială, complet ruptă de viața reală. Ce pot, însă, să vă zic, cu mâna pe inimă și cu toată hotărârea, este că, atâta timp cât acesta există, eu nu pot să ignor răul.

Căci cum aș putea, oare, să mai trăiesc cu mine însumi dacă aș ignora, cu seninătate, faptul că zilnic se întâmplă în lume fapte absolut abominabile? Există oameni, inclusiv copii, care mor, în fiecare clipă, de foame sau de sete. Există oameni, inclusiv copii, care sunt ținuți și exploatați ca sclavi. Există oameni omorâți, fără milă, din plăcere, din ignoranță sau din interes. Există femei batjocorite, bătute, maltratate, chinuite și violate. Există copii abuzați și violați. Există miliarde de animale exploatate fără milă în crescătorii și omorâte în abatoare, victime ale criminalei industrii producătoare de carne, lactate, ouă, piele sau blană. Există animale jupuite de vii, sub pretextul că așa se obține o piele și o blană de calitate superioară. Or fi văzut vreodată acești distinși “iluminați” privirea unui câine jupuit de viu? Dar ochii unui copil care moare, efectiv, din lipsa unei bucăți de pâine sau a unui pahar cu apă? Probabil că s-au ferit să o facă, căci altfel ar fi existat riscul să li se disturbe, nu-i așa?, atât de prețiosul zen, dar și perfecțiunea care îi înconjoară.

N-aș vrea să fiu înțeles greșit. Și eu văd lucrurile frumoase, atât de multe, de altfel, din lumea în care trăim. Și eu văd și simt iubirea, lumina și pacea. Dar doar până ajung să privesc omul. Din păcate, trebuie să avem puterea să recunoaștem că omul e rău, agresiv, invidios, egoist, crud, primitiv, lacom, absurd, lipsit de inteligență și profund bolnav. Cine iubește, cu adevărat, omul nu trebuie să se grăbească să salute Dumnezeul din el și nici să îi laude închipuita perfecțiune. În schimb, trebuie să îl ajute să se vindece.

Dar pentru asta este nevoie să avem curajul de a ne deschide larg ochii. Să învățăm că există bine și rău. Să învățăm să facem diferența dintre ele. Să învățăm că nu suntem buricul pământului și să coborâm cu picioarele pe pământ. Să învățăm că, doar pentru că a existat în istorie o mână de oameni minunați, nu înseamnă că ni se datorează totul. Să învățăm să luăm atitudine și să ne revoltăm împotriva nedreptății. Să învățăm că avem datoria de a ne împotrivi, cu toată forța noastră, întunericului. Să învățăm să nu mai ucidem nicio ființă. Să învățăm să privim cu respect și compasiune orice formă de viață. Să învățăm să fim recunoscători. Să învățăm să iertăm și să nu judecăm. Să învățăm să iubim. Să învățăm să fim buni. Să învățăm toate aceste lucruri, nu selectiv, ci doar împreună. Doar atunci vom fi cu adevărat desăvârșiți și nu doar niște ignoranți plini de ipocrizie și lașitate. Așadar, eu cred, cu tărie, că avem datoria sacră de a nu mai ignora răul. Căci dacă o facem, vă întreb: cu ce, oare, suntem noi mai buni decât acesta?

Dacă v-a plăcut articolul, nu uitați să îl împărtășiți și cu prietenii voștri.

Written by Nick Teodorescu
Numele meu este Nick Teodorescu, iar acesta este blogul de atitudine și conștientizare pe care îmi expun ideile. Scriu din pasiune și din convingere despre etică, nonviolență, spiritualitate, psihologie, sănătate, dezvoltare personală, educație, cultură și civism. (CITEȘTE TOT)