CE ÎNSEAMNĂ SĂ MÂNCĂM SĂNĂTOS ȘI CÂT COSTĂ ACEST LUCRU

Ce înseamnă să mâncăm sănătos și cât costă acest lucru
Există adânc înrădăcinată în mintea oamenilor ideea că a mânca sănătos este foarte scump. Știu asta pentru că am auzit această ”placă” extrem de des. Cred că pentru mulți este, efectiv, o convingere veritabilă, în timp ce pentru alții pare a fi doar o scuză. “Eu aș vrea să mănânc sănătos, dar ce să fac dacă nu-mi permit. Pentru că fructele, legumele și alte lucruri sănătoase sunt prea scumpe”, spun adesea cei despre care tocmai vorbesc. Și continuă, astfel, să mănânce făinoase, zahăr, alimente procesate și alte mizerii.

De asemenea, un alt motiv invocat în acest sens este lipsa de timp. Adică pentru a mânca sănătos ar fi nevoie, chipurile, de mai mult timp față de cel consumat pentru o dietă standard. Este adevărat că, în zilele noastre, toată lumea este într-o goană continuă după bani și, în consecință, este nevoită să muncească mult mai mult. Și nu mai rămâne timp pentru altceva. O verigă lipsește, însă, de aici. Ce rost mai au acei bani dacă, în loc să crească, cum ar fi logic, calitatea vieții scade, din lipsă de timp? Nu are sens! Oricum, pentru cineva organizat, stăpân pe situație și pe ce are de făcut, a mânca sănătos nu presupune mai mult timp consumat. Vă garantez acest lucru.

Înainte de a împărtăși cu voi cât costă, cu adevărat, să mâncăm sănătos, haideți să încercăm să definim, pe scurt, ce înseamnă acest lucru. Care este hrana sănătoasă? Fără a intra în foarte multe amănunte și nuanțe, o dietă sănătoasă este una bazată pe fructe, legume, nuci și semințe. Acestea și doar acestea sunt ingredientele pe care le putem folosi, direct, crude, fără niciun fel de proces de preparare sau pe care le putem utiliza, printr-o minimă procesare termică și prin adăugarea de uleiuri naturale (de măsline, de avocado sau de nucă de cocos), plante aromatice și condimente, la crearea de preparate ceva mai complexe. Fără carne, fără lactate, fără cereale și produse derivate din acestea, fără zahăr, fără uleiuri procesate, hidrogenate sau parțial hidrogenate.

Toate acestea fiind spuse, haideți să vedem, la modul cel mai concret, ce este de făcut. Care este adevărul? Cât costă, efectiv, să mâncăm sănătos? Oare ne permitem acest “lux”? Să luăm lucrurile, sistematic, pe puncte:

1. Uitați de existența alimente procesate. Începând din acest moment ele nu mai există pentru voi. Sunt scumpe, inutile și vă îmbolnăvesc grav. Uitați de punguțele și cutiuțele frumos colorate. Uitați de chipsuri, de pufuleți, de dulciurile din comerț, de băuturile carbogazoase, de lactate, de mezeluri. Dacă ați cunoaște ce vă pot cauza substanțele conținute de acestea și care este procesul de fabricație al acestor produse, efectiv v-ați cutremura.

Când vine vorba de mâncare, gândiți doar în termeni de ingrediente naturale. Care sunt acestea? Le-am enumerat în paragrafele anterioare. Citiți-le și recitiți-le până vi se întipăresc în minte și până nu mai vedeți nimic altceva în afară de acestea în momentul în care vă gândiți la hrană.

2. Uitați că există supermarketuri și hipermarketuri. De ce? Pentru că acolo găsiți doar produse scumpe, de proastă calitate și dăunătoare. Personal, intru în supermarketuri foarte rar, doar după vreo sticlă de apă plată sau după saci de gunoi și atunci mă minunez de produsele existente acolo și, mai ales, de faptul că sunt oameni care chiar le cumpără. Țin minte că anul trecut, în plină vară, vedeam o doamnă cumpărând roșii din import, fără gust, în timp ce la câteva sute de metri distanță se afla cea mai mare piață din țară, plină de minunatele roșii autohtone. Iar despre hipermarketuri, ce pot să spun? Când văd ce nenorociri îndeasă oamenii în imensele cărucioare, nu știu dacă să râd sau să plâng. Cum să plătești sume mari de bani pe niște gunoaie fără valoare nutritivă reală, dar aducătoare de boală, suferință și, de multe ori, chiar de moarte? Este efectiv halucinant!

În plus, pentru cei care nu au adoptat un stil de viață 100% sănătos, care să le fie extrem de adânc înrădăcinat în minte, în astfel de locuri tentațiile sunt foarte mari. Mă refer aici la la toate prostiile frumos colorate și/ sau mirositoare care vă pot face să cedați foarte ușor. Vă garantez că, mai târziu, aceste produse nu o să vă mai intereseze deloc și că, efectiv, veți trece pe lângă ele de parcă nu ar exista. Tot ce vă trebuie este un pic de rațiune și de auto-disciplină.

3. Cumpărați din piețe. Vă spun din proprie experiență că este locul cel mai potrivit de unde să vă faceți cumpărăturile. În plus, este și foarte plăcut. Veți întâlni oameni interesanți, autentici și pitorești. Iar banii pe care îi veți plăti vor fi mult mai puțini. Garantat! O parte dintre voi ați văzut filmulețul pe care l-am postat ieri pe pagina mea de Facebook, în care vă arătam câte lucruri cumpărasem din piață cu aproximativ 50 de lei. Unii nici nu m-au crezut. Au zis că exagerez. Nici vorbă de așa ceva. V-am spus purul adevăr. Spre exemplu, am plătit 2 lei pe avocado perfect copt, 4 lei pe kilogramul de banane, 3 lei pe kilogramul de roșii cherry, 10 lei pe cutia de 600 de grame de curmale proaspete iraniene, 5 lei kilogramul de piersici zemoase, 2 lei un pepene galben. Și exemplele pot continua. Ce părere aveți? Merită?

4. Găsiți o sursă de produse organice. Câțiva dintre voi mi-ați spun, comentând filmulețul de pe Facebook despre care vă spuneam, că produsele pe care vi le arătam nu ar fi foarte sănătoase, fiind pline de tot felul de chimicale. Sigur că, în măsura posibilităților, atât din punct de vedere al disponibilității, cât și din cel financiar, este foarte bine să găsim o sursă de încredere de unde să putem cumpăra produse organice de calitate. Căutați producători locali, vizitați-le culturile, vorbiți cu ei. Este doar un mic efort, beneficiile fiind, în schimb, uriașe. Dacă puteți să-l faceți, nu stați nicio clipă pe gânduri.

5. Creați-vă propria grădină organică. Este o mare bucurie și o reală satisfacție să vezi cum îți cresc plăntuțele, curate, fără chimicale, îngrijite cu dragoste și atenție. Eu fac acest lucru și vă sfătuiesc și pe voi să faceți la fel. Orice spațiu disponibil, chiar și un balcon de apartament de bloc, poate fi folosit. Încercați! Este practic, plăcut și, în felul acesta, mai economisiți niște bani, iar produsele rezultate vor avea cu totul altă savoare.

6. Cumpărați cantități mari de produse de sezon și congelați-le. Veți plăti puțin, o nimica toată chiar, pe niște produse minunate, autohtone, cu gust grozav, pe care le veți avea oricând la dispoziție, în casă, până la sezonul următor. De asemenea, puteți și conserva, folosind alte metode sănătoase, anumite produse. Spre exemplu, anul trecut, noi (Mădălina și cu mine) am cumpărat zeci de kilograme de roșii (prunișoare de câmp), plătind pe ele un preț modic (maximum 2 lei pe kilogram). Le-am opărit, le-am decojit, le-am pus în borcane cu busuioc proaspăt, usturoi și ulei de măsline și, la final, le-am ținut câteva minute la bain marie. A ieșit o minune, pe care o s-o repetăm, cu siguranță, și anul acesta. De asemenea, am făcut zeci de sticle de suc de roșii, dar și alte bunătăți. Vă recomand cu căldură să faceți același lucru!

7. Nu cumpărați mai mult decât trebuie să consumați și nu aruncați mâncare. Știm cu toții că societatea occidentală este una bolnavă în ceea ce privește consumul. Vedeam chiar zilele trecute, într-o analiză a Greenpeace, că în Europa se irosește anual mâncare cu care ar putea fi hrănite alte 250 de milioane de oameni. Un sfert de miliard! Ca să nu mai vorbim de risipa nesimțită care se petrece în SUA. Ce bine ar fi ca aceste anomalii dezgustătoare să ia sfârșit! Iar pe lângă motivațiile de ordin etic, ne putem gândi și la propriul buzunar. Așadar, cumpărați cât vă trebuie, nimic mai mult. Veți fi mai sănătoși și cu mai mulți bani în portofel.

Acestea sunt, pentru început, sfaturile pe care le ofer celor care vor să mănânce sănătos, cu un buget rezonabil. Desigur că mai sunt multe de spus și promit că, pe măsură ce îmi vor veni în minte, vă voi dezvălui, prin update-uri ale acestui articol, și alte idei și ponturi folositoare. De reținut este că, urmând aceste sfaturi, veți mânca mai bine, mai gustos, mai sănătos și mai ieftin. Una peste alta, cumpărând doar produsele cu reală valoare nutritivă pe care vi le-am recomandat și scăzând toate celelalte cheltuieli, pe care le făceați, de obicei, cu toate non-alimentele despre care am vorbit mai devreme, dar și cu pumnii de medicamente de care aveați nevoie ca urmare a unei diete dăunătoare, veți constata, trăgând linie, că veți cheltui mai puțin. Așadar, ca o concluzie, pot susține, cu toată convingerea, că a mânca sănătos nu este, cu siguranță, mai scump, ci, surprinzător, dar foarte adevărat, chiar mai ieftin.

Să vă fie de folos!

P.S. Vă invit să comentați, să-mi adresați întrebări și, de asemenea, să vă abonați la un newsletter special, prin care veți fi ținuți la curent cu toate articolele nou apărute, dar care va conține și materiale care nu vor fi făcute publice pe blog, ci vor fi destinate doar abonaților. Tot ceea ce trebuie să faceți este să vă introduceți AICI prenumele și adresa de email. De asemenea, vă invit să apreciați pagina de Facebook a blogului, pentru a putea fi la curent cu toate postările și noutățile. Vă mulțumesc și vă garantez că merită!

Written by Nick Teodorescu
Numele meu este Nick Teodorescu, iar acesta este blogul de atitudine și conștientizare pe care îmi expun ideile. Scriu din pasiune și din convingere despre etică, nonviolență, spiritualitate, psihologie, sănătate, dezvoltare personală, educație, cultură și civism. (CITEȘTE TOT)