CARE SUNT ÎNLOCUITORII SĂNĂTOȘI AI CELOR MAI DĂUNĂTOARE ALIMENTE

Din ce în ce mai des, în ultima vreme, citiți, cu siguranță, articole prin care sunteți avertizați de pericolele la care vă supuneți consumând o serie de așa-zise “alimente de bază”, multe dintre ele fiind consumate de oameni aproape dintotdeauna și considerate sănătoase, esențiale și chiar indispensabile organismului uman, când, în realitate, acestea le pot cauza boli grave și chiar, în cele din urmă, moartea. Știți bine că și eu fac lucrul acesta, în stilul meu, spunând lucrurilor pe nume, fără menajamente, asumându-mi, totodată, criticile mai mult sau mai puțin potrivite venite din partea unor oameni mai puțin receptivi, reticenți și speriați de orice formă de schimbare.

Trebuie să înțelegem, în cele din urmă, spre binele nostru, că schimbarea poate fi benefică și că ceea ce știam în urmă cu un secol sau câteva veacuri poate să nu mai fie valabil. Se descoperă, tot timpul, lucruri noi și ar fi păcat să nu avem inteligența de a avea ochii și mintea deschisă la aspecte care ne-ar putea transforma viața într-una mai bună, fără bolile și suferința atât de răspândite în zilele noastre.

Cu această speranță în suflet, îmi văd de drumul meu și răspund astăzi, cu bucurie, cererii venite din partea multor cititori, care m-au rugat să le dau alternativele sănătoase prin care ar putea înlocui ceea ce le dăunează. “Bine, bine, ai dreptate și te înțelegem, dar dacă aia nu e bună, ailaltă la fel, noi ce mai mâncăm?”, am fost întrebat, pe bună dreptate. Ei, bine, astăzi voi începe o serie de articole în care voi explica ce este benefic să mâncăm, prezentând înlocuitorii sănătoși ai celor mai dăunătoare 4 alimente din lume. Desigur că este dificil să facem un astfel de clasament și că mai sunt multe alte produse dăunătoare, dar, după părerea mea, acestea (sau cel puțin primele 3 dintre ele) sunt cele mai periculoase. Iată, deci, despre ce este vorba:

1. Zahărul

Chiar în urmă cu câteva zile am scris un articol în care avertizam că zahărul este cel mai dăunător aliment din lume, provocând efecte și boli devastatoare, cum ar fi obezitate, diabet, cancer, hipertensiune arterială, stenoză hepatică, boli cardiovasculare, colesterol mărit, demență, Alzheimer, depresie, dependență puternică, îmbătrânirea prematură și chiar moartea.

Nu voi repeta toate argumentele susținute de mine (puteți citi articolul cu pricina aici), dar voi veni, de data aceasta, cu o soluție practică. Cu ce îl înlocuim? Eu, personal, folosesc un sirop de agave bio, de foarte bună calitate, pe care îl achiziționez, la un preț bun, de aici. O altă variantă de îndulcitor pe care îl am în casă, natural și fără niciun fel de efecte negative, este eritritul, un produs extras din fructe, fără calorii, recomandat până și diabeticilor. Merită să-l încercați!

2. Cerealele și produsele derivate din acestea 

A venit momentul ca această isterie în masă în ceea ce privește cerealele să ia sfârșit. Suntem mințiți, de atâta timp, că cerealele sunt sănătoase, fiind puse cu un cinism de neimaginat chiar la baza piramidei alimentare. În plus, de câțiva ani încoace, este o adevărată nebunie în ceea ce privește cerealele integrale, care, vezi, Doamne, ar fi cele cu adevărat sănătoase. Adevărul este că cerealele (în special cele din zilele noastre), sub orice formă ar fi ele, sunt profund dăunătoare sănătății oamenilor. Vă puteți convinge de acest lucru citind acest articol.

Dar avem, oare, cu ce să le înlocuim? Realitatea este că cerealele sunt atât de folosite pentru prepararea hranei încât dacă le eliminăm din alimentație lucrurile devin destul de complicate. Vestea bună este că există înlocuitori, sănătoși, mult mai buni la gust și fără niciun efect nociv.

Ca înlocuitor al făinii de grâu, vă recomand, cu toată căldura, în primul rând, făina de nucă de cocos. Adevărul este că sunt înnebunit după nuca de cocos și după toate produsele făcute din aceasta. Gustul, beneficiile pentru sănătate, toate sunt la superlativ. Eu o cumpăr de aici și fac în așa fel încât să nu-mi lipsească niciodată din casă.

Există, desigur, și alte tipuri de făină pe care le puteți folosi la tot felul de preparate dulci sau sărate. Spre exemplu, momentan, eu folosesc făina de arorut, făina de tapioca și tărâțele de psyllium.

Dar ce facem dacă ni se face poftă de paste? Avem, de asemenea, o alternativă: pastele de konjac, cu un conținut caloric foarte mic, despre care puteți afla mai multe și pe care le puteți cumpăra de aici.

3. Laptele și produsele lactate

Unul dintre cele mai citite articole scrise de mine vreodată este cel în care explic de ce nu mai beau lapte. Pe lângă faptul că este ridicol ca adulții înțărcați să bea lapte asemenea bebelușilor, există și motive foarte obiective, care țin strict de sănătate și de efectele negative pe care le are consumul de lactate asupra organismului.

Din fericire, și de data aceasta, alternativele există, sunt sănătoase și extrem de gustoase. Nu recomand neapărat laptele de soia sau de orez, dar, în schimb, puteți să încercați un produs pe care l-am încercat și care m-a cucerit instantaneu: laptele praf de nucă de cocos (pe care îl găsiți aici). Sunt foarte curios să-mi spuneți ce părere v-a făcut!

Untul este un alt aliment de care, în cazul în care renunțați la lactate, sunteți obligați să vă lipsiți. Dar dacă v-aș spune că există un unt vegetal care are un gust identic cu untul de casă făcut din lapte de vacă? Știu că vă vine greu a crede. Nici eu nu aș fi crezut, dar ăsta este adevărul. Este vorba de untul de nucă de cocos pe care eu îl cumpăr de aici. Vă garantez că face toți banii!

4. Uleiurile rafinate, hidrogenate sau parțial hidrogenate 

Ce uleiuri folosesc oamenii cel mai des? Uleiul rafinat de floarea-soarelui și margarina. Din păcate, amândouă sunt, pur și simplu, criminale. Colesterol mărit, boli cardio-vasculare, afecțiuni neurologice și cancer sunt câteva dintre efectele pe care le produce acest tip de uleiuri.

Ca alternativă avem, desigur, minunatul ulei de măsline extravirgin pe care îl folosim în salate și în alte preparate reci. Iar când vine vorba de gătit, vă spun, cu mâna pe inimă, că nu avem decât o alternativă reală, sănătoasă și gustoasă: uleiul de nucă de cocos, pe care îl puteți achiziționa, cu toată încrederea, de aici. Mâncarea va căpăta, credeți-mă, o savoare extraordinară, iar beneficiile pentru sănătate sunt, și ele, senzaționale. Aștept, cu nerăbdare, să-mi spuneți că am avut dreptate.

Cam acestea ar fi primele mele sfaturi și recomandări în ceea ce privește alternativele sănătoase pe care le avem la dispoziție pentru a înlocui unele alimente frecvent folosite, dar foarte dăunătoare sănătății. Menționez că am testat, personal, toate produsele pe care vi le-am recomandat și că le folosesc, în mod frecvent, în bucătăria mea. De altfel, fotografia care însoțește acest articol înfățișează un preparat făcut de Mădălina de la The Smart Cuisine, care a folosit o parte din aceste ingrediente. Puteți vedea rețeta acestei tarte minunate aici.

Să vă fie de folos!

P.S. Vă invit să comentați, să-mi adresați întrebări și, de asemenea, să vă abonați la un newsletter special, care va conține materiale care nu vor fi făcute publice pe blog, ci vor fi destinate doar abonaților. Chiar în aceste zile, lucrez la un e-book care va cuprinde peste 50 de rețete sănătoase create de 12 bloggeri culinari talentați, în cadrul campaniei #ManancResponsabil, inițiată și susținută de AlimenteSpeciale.ro. Imediat ce va fi gata, voi trimit, gratuit, acest e-book tuturor abonaților mei. Tot ceea ce trebuie să faceți este să vă introduceți AICI prenumele și adresa de email. De asemenea, vă invit să apreciați pagina de Facebook a blogului, pentru a putea fi la curent cu toate postările și noutățile. Vă mulțumesc și vă garantez că merită!

Articol scris de Nick Teodorescu
Numele meu este Nick Teodorescu, iar acesta este blogul de atitudine și conștientizare pe care scriu, din pasiune și cu speranța la o lume mai bună. Îmi place să provoc, să ajut și să inspir oamenii pentru a reuși să depășească barierele, mentalitățile și paradigmele distructive, în scopul de a schimba în bine modul în care gândesc și își trăiesc viața. Acesta este, de altfel, scopul acestui blog. (CITEȘTE TOT)