CARE SUNT ADEVĂRATELE ALIMENTE DE BAZĂ (2)

Care sunt adevaratele alimente de baza
Continuăm, astăzi, seria de articole începută săptămâna trecută, având ca subiect adevăratele alimente de bază. Pentru cine nu a citit primul dintre aceste articole, recomand să-l citească aici, iar apoi să continue, desigur, cu cel de față, în care vom discuta despre cea de-a doua mare categorie de alimente de bază, după cea a fructelor.

Legumele sunt o categorie de alimente de o importanță vitală, cuprinzând, cum bine știți, o mulțime de subcategorii. De altfel, vă mărturisesc că, personal, nu agreez deloc acest termen generic, considerându-l prea vag și ambiguu. În primul rând, așa cum am arătat și în articolul precedent, ceea ce oamenii înțeleg, în principal, prin legume sunt, de fapt, vegetale care aparțin categoriei fructelor sărate, din care fac parte măslinele, roșiile, ardeii, gogoșarii, vinetele, dovleceii, castraveții, dar și altele. Haideți, așadar, să discutăm, pe rând, despre principalele categorii care se pot include în această mare familie a legumelor, menționând în prealabil că nu vă voi plictisi și încărca cu date de care nu aveți nevoie și pe care le puteți găsi peste tot, cum ar fi cantități sau procentaje de vitamine, minerale sau alte substanțe conținute, preferând, în schimb, să punctez câteva aspecte mult mai puțin cunoscute și de mai mare folos:

1. Verdețurile reprezintă, după fructe, tipul de hrană ancestrală, la care, din punct de vedere istoric, antropologic, suntem perfect adaptați, cuprinzând, practic, toate vegetalele ale căror frunze verzi sunt nu numai comestibile, dar foarte utile organismului, fiind sănătoase și pline de nutrienți. Spre exemplu, dacă vă gândiți la sursa noastră principală de calciu, sunt convins că, fiind adulți înțărcați și cu capul pe umeri, nici nu vă trece prin cap laptele de proveniență animală, ci, evident, verdețurile de tot felul. De asemenea, acestea conțin și alte minerale esențiale, precum fierul și magneziu, dar și foarte multe vitamine. În plus, verdețurile conțin o cantitate importantă de proteine, suficientă cât să ofere necesarul pentru organism celui mai mare primat care trăiește pe fața pământului. Astfel, gorila de munte, spre deosebire de cea de șes, care este preponderent frugivoră, este, datorită condițiilor de mediu, folivoră, hrănindu-se, în mare parte, cu frunze verzi.

Dintre multitudinea de plante care se încadrează în această categorie aș aminti, ca preferate ale mele, atât datorită beneficiilor pentru organism, dar și datorită gustului, spanacul (cu mențiunea că este bine să îl cumpărăm dintr-o sursă cât mai sigură și “curată”, existând riscul să conțină prea multe pesticide)  și, în special, urzicile, minunata hrană pe care ne-o oferă pădurea, naturală și, din fericire, neîntinată de mâna omului și de dăunătorul sistem agro-industrial creat de acesta.

2. Rădăcinoase sunt o altă categorie de alimente consumate de ființele umane aproape dintotdeauna. Imaginați-vă că, în anumite zone, anotimpuri sau perioade de timp, cu precădere după părăsirea tropicelor, rădăcinoasele au reprezentat hrana principală a speciei umane. Avantajele acestora, în decursul timpului, sunt evidente, ele fiind relativ ușor de găsit în natură, hrănitoare, consistente, ușor de transportat și chiar de conservat. Și în zilele noastre, în special pentru noi, cei care locuim în zonele cu climă temperată, rădăcinoasele sunt extrem de importante pentru asigurarea hranei, acestea fiind accesibile practic tot timpul anului. Amintesc, dintre acestea, morcovul, sfecla roșie, țelina, păstârnacul sau napii.

O plantă rădăcinoasă având caracteristici aparte și necesitând o abordare distinctă este cartoful. Acesta este o plantă amidonoasă, prezentând, de asemenea, o importanță deosebită în supraviețuirea anumitor populații de oameni de-a lungul istoriei. În prezent, însă, este înțelept să privim acest aliment cu prudență, din cauza aportului nutritiv destul de sărăcăcios, dar și pentru că acest tubercul poate fi responsabil, în lipsa susținerii unui efort fizic suficient de intens, de acumularea de grăsime corporală, având, de asemenea, și un indice glicemic destul de ridicat.  Așadar, dacă vă plac cartofii, mâncați-i rar, niciodată prăjiți sau, de preferat, dacă vă permiteți din punct de vedere financiar, înlocuiți-i cu cartofi dulci, care sunt incomparabil mai sănătoși și mai valoroși din punct de vedere nutrițional.

3. Ciupercile sunt, cumva, asemănătoare cu rădăcinoasele, din punct de vedere al poveștii, al rolului și al importanței în alimentația umană. Și în prezent, acestea sunt un aliment care nu trebuie să lipsească de pe masa unui om responsabil și preocupat de propria sănătate. În special pentru cei preocupați de aportul de proteine, ciupercile sunt menite a liniști pe oricine, prin conținutul mare, mai mult decât suficient, al acestui macro-nutrient. Personal, sunt un consumator frecvent al ciupercilor, atât a celor de cultură (champignon sau pleurotus, din acestea din urmă preparându-se un minunat înlocuitor vegan de ciorbă de burtă), cât, mai ales, a celor sălbatice, de pădure (ghebe, gribi, gălbiori etc.). Precizez că, de fiecare dată când este posibil și am ocazia de a alege, prefer varietățile diferitelor vegetale în forma lor naturală, sălbatică, fără nicio legătură cu intervenția omului și a agriculturii.

4. Algele reprezintă, poate, pentru voi, o prezență neașteptată în această listă de alimente. În realitate, au fost, încă de la începuturi, și ar trebui să fie și astăzi, pentru fiecare dintre noi, o parte semnificativă a alimentației de zi cu zi. Poate că vă întrebați de ce. Adevărul este că specia noastră, Homo sapiens, a apărut și s-a dezvoltat pe malul apelor sărate, toate celelalte specii de hominizi, cum ar fi, spre exemplu, Homo neanderthalensis, dispărând cu desăvârșire. Ce legătură să aibă aceste lucruri cu algele? Ei, bine, algele sunt singurele vegetale de pe planetă care conțin acizii grași de tip Omega 3 DHA și EPA, substanțe responsabile cu dezvoltarea spectaculoasă a creierului uman și cu susținerea unei activități intelectuale de nivel înalt. În plus, algele au un conținut uriaș de proteine, cu mult mai mare decât al cărnii sau a altor produse de origine animală. Concluzie e simplă: dați importanța meritată acestor alge și introduceți-le în alimentația voastră. Cele mai cunoscute sunt spirulina și chlorella, dar mai sunt, în plus, multe altele.

5. Crucifere sunt un alt tip de legume de o importanță semnificativă pentru alimentația umană. Varza, gulia, conopida și brocolli sunt pline de substanțe nutritive (vitamine, minerale și chiar proteine). Surprinzător, poate, dar nu aleg să vorbesc, cu precădere, de vedeta acestei grupe de legume, care este, desigur, brocolli și care are, într-adevăr, calități incontestabile, fiind un aliment foarte necesar și hrănitor. În schimb, vreau să spun câteva cuvinte despre “Cenușăreasa” grupei, varza, care are un conținut slab din punct de vedere caloric, conținând, în schimb, vitamine, minerale și fibre și, în plus, prezintă avantajul de a se afla la dispoziția noastră pe tot parcursul anului, chiar și iarna, fiind în acest anotimp cea mai indicată bază pentru salate (spre deosebire de salata verde care, cu precădere iarna, este periculoasă pentru sănătate, prin conținutul mare de pesticide).

6. Leguminoase reprezintă o grupă de legume (a nu se confunda una cu alta!) de care, dacă am fi trăit în locul de baștină al speciei umane, la tropice, nu am fi avut deloc nevoie. Din păcate, însă, oamenii s-au răspândit, într-un mod de-a dreptul bezmetic, prin toate ungherele pământului, astfel că, dacă locuim în zone mai reci, avem nevoie și de vegetale cu bob tare, pretabile de a fi lesne depozitate și păstrate perioade lungi de timp. Și cum, așa cum am arătat aici, cerealele, cu foarte mici și rare excepții, nu sunt deloc comestibile, este de preferat să avem în vedere și să folosim, din când în când, această grupă a leguminoaselor.

În ceea ce privește mazărea, fasolea verde sau cea galbenă nu există niciun fel de contraindicații, acestea fiind potrivite, fără rețineri, consumului uman. Problemele apar în cazul leguminoaselor cu bob tare (fasole, soia, linte, năut), din cauza anti-nutrienților (fitaților) care, dacă nu sunt neutralizați în prealabil, inhibă absorbția de minerale în organism. Dar cum facem ca să-i neutralizăm, în mare măsură? Este foarte simplu, fiind suficient să hidratăm boabele, în apă călduță, cu 24 de ore înainte de a fi gătite, urmând ca la prepararea propriu-zisă să schimbăm, după primul clocot, apa în care le fierbem.

În plus, despre leguminoase ar mai fi de spus faptul că acestea sunt o combinație destul de bizară și de puțin întâlnită în natură între proteine și carbohidrați, acestea fiind grupe de macro-nutrienți care nu sunt indicate, ca regulă generale, a fi combinate între ele. Astfel, leguminoasele se digeră destul de greu, cu pierderi nutriționale semnificative, deseori apărând și probleme digestive evidente. Cu toate acestea, această grupă de legume este foarte populară, în special în rândul vegetarienilor preocupați de aportul de proteine. Însă, așa cum am mai precizat și cu alte ocazii, cantitatea de proteine consumată nu ar trebui să reprezinte o problemă pentru nimeni datorită faptului că, efectiv, pe o dietă echilibrată din punct de vedere caloric nu poate exista deficit proteic.

Cu toate acestea, nu exclud consumul moderat, ocazional, de leguminoase. Apreciez, în special, fasolea neagră, care este una dintre cele mai bogate surse de nutrienți din lume, dar și lintea și năutul, în special datorită faptului că sunt un mare iubitor al bucătăriei orientală și, în special, al celei libaneze. Despre soia pot spune că singura formă în care o consum câteodată este tofu provenit, fără excepție, din culturi nemodificate genetic. Știu că și acesta este destul de criticat, dar să nu uităm totuși că la populația din Okinawa, care este cea mai longevivă de pe planetă, tofu este unul dintre alimentele de bază, pe care aceasta îl consumă des și în cantități importante.

7. Plante aromatice reprezintă sarea și piperul legumelor, menite să ne ofere nutrienți valoroși, dar și, totodată, o savoare și un farmec fără egal. Recomand, cu căldură, ca fiecare dintre voi să își creeze o mică cultură formată din astfel de plante, chiar și pe balcon, în câteva ghivece sau jardiniere. Începând de la cele obișnuite (pătrunjelul, mărarul sau leușteanul) și până la cele mai speciale (rozmarinul, măghiranul, oregano, coriandrul, menta și, evident, regina plantelor aromatice, busuiocul), toate sunt minunate și pe toate le folosesc frecvent, în salate, supe sau alte mâncăruri.

Ca o concluzie generală, putem observa că legumele care prezintă și anumite aspecte negative sunt cele care necesită procesare termică. Să fie, oare, o coincidență? Cu siguranță că nu. Concluzia logică ar fi că cele mai indicate alimente sunt cele crude, care nu necesită niciun fel de preparare termică și care sunt menite a fi mâncate în starea lor naturală. De aceea, și eu le prefer pe acestea, consumându-le cât mai des și într-o cantitate cât mai mare, în special în anotimpul cald, când există o bogăție și o diversitate extraordinară din acest punct de vedere.

În articolele următoare, voi continua a scrie despre ceea ce consider eu a fi, în antiteză cu dieta obișnuită de tip omnivor, adevăratele alimente de bază ale ființelor umane. Până atunci, însă, să vă fie de folos!

(VA URMA)

P.S. Vă invit să vă abonați la un newsletter special, prin care veți fi ținuți la curent cu toate articolele nou apărute, dar care va conține și materiale care nu vor fi făcute publice pe blog, ci vor fi destinate doar abonaților. Tot ceea ce trebuie să faceți este să vă introduceți AICI prenumele și adresa de email. În plus, vă invit să apreciați pagina de Facebook a blogului, pentru a putea fi la curent cu toate postările și noutățile. 

Dacă v-a plăcut articolul, nu uitați să îl împărtășiți și cu prietenii voștri.

Articol scris de Nick Teodorescu
Numele meu este Nick Teodorescu, iar acesta este blogul de atitudine și conștientizare pe care scriu, din pasiune și cu speranța la o lume mai bună. Îmi place să provoc, să ajut și să inspir oamenii pentru a reuși să depășească barierele, mentalitățile și paradigmele distructive, în scopul de a schimba în bine modul în care gândesc și își trăiesc viața. Acesta este, de altfel, scopul acestui blog. (CITEȘTE TOT)