10 MOTIVE PENTRU CARE NU MĂNÂNC MIERE

miere
Nu-i așa că știm, practic dintotdeauna, că mierea albinelor este un neprețuit dar pe care natura ni-l oferă nouă, oamenilor? Nu-i așa că ni s-a spus despre miere faptul că proprietățile nutritive și chiar curative ale acesteia sunt de-a dreptul miraculoase? Nu-i așa că suntem convinși că mierea ni se cuvine și că ar trebui să ne bucurăm de ea după bunul plac și oricât de des dorim să o facem? Acesta să fie, oare, adevărul? Sau toate aceste lucruri sunt niște baliverne? Ei, bine, iertați-mi lipsa de modestie, dar am pretenția că, personal, știu exact care este realitatea despre miere, despre albine și despre industria respectivă. Iată, așadar, care sunt motivele pentru care eu NU mănânc miere:

1. Pentru că nu sunt albină. Da, oricât de ciudat vi s-ar părea, ați auzit bine: nu sunt albină, iar acesta este primul motiv logic pentru care refuz să mănânc miere. Mai exact, trebuie să înțelegem, o dată pentru totdeauna, că natura (sau Dumnezeu, sau Universul, sau oricum alegeți să-i spuneți), în inteligența ei desăvârșită, a creat, pentru fiecare dintre specii, în funcție de fiziologie și de nevoie nutriționale respective, un tip propriu de hrană ideală. Astfel, urmând principiul complet logic “laptele de vacă este doar pentru viței” putem spune, la fel de corect, că “mierea este doar pentru albine”. De acord?

2. Pentru că mierea este absolut inutilă din punct de vedere nutrițional. În cazul în care faceți parte din acea categorie de oameni care încă mai cred că mierea este un aliment foarte valoros și important pentru ei, am de adresat doar o simplă întrebare: ce anume din compoziția mierii face ca aceasta să fie un superaliment? Nu-i așa că nu știți? Sunt convins că nu, dar nici nu vă învinovățesc pentru asta. Iar motivul este că nici nu ați avea ce să știți și ce să îmi răspundeți. În realitate, mierea conține peste 82% zahăr, peste 17% apă și aproximativ 0,5% proteine, minerale și vitamine. Deci, recapitulând, mierea conține foarte mult zahăr, puțină apă și urme extrem de discrete de proteine, minerale și vitamine. Atât și nimic mai mult. Nici măcar fibrele absolut necesare unui produs bogat în zaharuri nu există. Precizez că datele furnizate de mine sunt reale și pot fi foarte ușor verificate. Vedeți acum în ce hal ați fost păcăliți?

3. Pentru că mierea este nesănătoasă pentru oameni. Așadar, mierea este nu numai complet inutilă din punct de vedere nutrițional, dar poate fi chiar și periculoasă pentru sănătate. Astfel, așa cum am precizat puțin mai devreme, mierea este alcătuită în mare parte din zaharuri, dar fără a conține fibrele obligatorii pentru o absorbție treptată (mierea are un indice glicemic mare, apropiat de cel al zahărului alb, rafinat, iar în lipsa fibrelor glicemia explodează imediat după consum, fiind foarte posibil ca, în tip, să se ajungă la apariția diabetului de tip 2).

De asemenea, mierea este mai bogată din punct de vedere caloric decât zahărul rafinat, o lingurită de miere conținând 22 de kcalorii, față de cele 16 kcalorii conținute de o linguriță de zahăr. În consecință, consumul de miere poate conduce la o serie de afecțiuni, cum ar fi obezitatea sau bolile cardiovasculare. În plus, mierea este total contraindicată copiilor. În acest sens, Ministerul Sănătății din SUA (U.S. Department of Health and Human Services) avertizează părinții, textual: “Nu lăsați copiii să mănânce miere!”. De ce? Pentru că s-a dovedit faptul că mierea poate cauza botulism, o boală foarte serioasă cauzată de o bacterie, care, odată pătrunsă în organism, produce o neurotoxină care atacă nervii, putându-se ajunge la paralizia musculară și chiar la moarte.

4. Pentru că nu simt niciodată nevoia de a mânca așa ceva. Mă întreb, deseori, de ce simt oamenii nevoia să îndulcească, în mod artificial și nenecesar, multe din chestiile pe care le bagă în gură. Fie că este vorba de ceai, de cafea, de lapte sau chiar de sucuri naturale, omul insistă să adauge, învârtind tacticos și cu un aer aproape filozofic, lingurițe peste lingurițe de miere, zahăr sau alte astfel de produse nesănătoase. Ce poate să îi mâne spre a face așa ceva? Este adevărat că nevoia de dulce este una reală și absolut normală pentru o ființă umană. Știți, însă, care sunt alimente menite a satisface această nevoie? Fructele dulci, coapte și proaspete. Nimic altceva. Așa că întrebați-vă, de fiecare dată când simțiți o astfel de poftă nenaturală, care ar putea fi motivele reale, fizice sau psihice. Și educați-vă, în schimb, să mâncați cât mai multe fructe, acestea fiind cele mai potrivite și mai sănătoase alimente pentru organismul uman.

5. Pentru că mierea este, ad literam, voma albinelor. Din păcate, îmi asum, cum am făcut-o și în alte rânduri, rolul de mesager al veștilor mai puțin plăcute și ușor de digerat. Dar ce să fac, dacă ăsta este adevărul? Mai exact, albinele colectează cu limba lor lungă polenul din flori, îl ingurgitează în unul dintre cele 2 stomacuri, îl procesează cu ajutorul enzimelor digestive și, apoi, atenție!, încep procesul cel mai important în ceea ce privește producerea mierii: vomită în gura altor albine conținutul stomacului, fiecare dintre ele vomitându-l, la rândul lor, mai departe, în alte și alte guri. Și acest lucru se repetă de nenumărate ori, din gură în gură și din stomac în stomac, până în momentul când mierea este aproape gata, tot ceea ce mai rămâne de realizat fiind doar ultima etapă de producție: vomitătura finală. În sfârșit, mierea ajunge în fagure, fiind, după câteva alte mici operațiuni, numai bună de a fi mâncată. Yummy, nu-i așa?

6. Pentru că sunt un om cinstit și refuz să îmi însușesc, fără drept, munca și bunurile altor ființe. În ciuda unei credințe complet greșite, dar, din păcate, foarte răspândite, mierea nu ne aparține. Nu a fost, nu este și nu poate fi niciodată a noastră. Cum așa? Este foarte simplu. Am muncit noi, în mod direct, pentru ea? Nu. Dar atunci cine a muncit, efectiv, producând-o? Albinele. Mai precis, o linguriță de miere reprezintă munca depusă pe tot parcursul vieții a 12 albine, iar pentru 1 kg de miere, albinele adună nectarul din peste patru milioane de inflorescențe, parcurgând în zbor o distanță de patru ori mai mare decât circumferința Pământului. Muncă serioasă, nu credeți?

Dar haideți să mergem mai departe. Este mierea albinelor esențială pentru viața noastră? Nu. Dar atunci pentru cine este esențială? Pentru albine. Mai exact, fără mierea muncită de ele, albinele mor. Mi se va spune că exagerez. Că nu e chiar așa. Că apicultorul, în mărinimia sa incomensurabilă, are grijă de albine. Că se întâmplă chiar să lase albinelor o cantitate de miere. După bunul plac, desigur. Și dacă din lăcomie patologică hotărăște să ia albinelor toată mierea, apicultorul tot face ceva ca să le hrănească. Știți ce? Le dă albinelor zahăr alb rafinat. Cu cinism și în bătaie de joc. Suficient, însă, ca să să le țină în viață, pentru ca acestea să poată trudi în continuare pentru el. Le exploatăm, le păcălim, profităm de pe urma lor și le furăm singurul lucru important pentru ele, singurul lucru de care le depinde însăși viața. Ar trebui să ne fie rușine, nu credeți?

Din păcate, cei mai mulți nu consideră că apicultura este un lucru rău și incorect. Și nu consideră că albinelor li se fură mierea. Iar aici, vă mărturisesc, sunt efectiv înmărmurit. Cum adică nu li se fură?! Li se împrumută doar puțin? O daruiesc de bună voie? Primesc bani în schimbul ei? Sau poate acești oameni nu cunosc că furtul înseamnă însușirea pe nedrept a unui lucru din posesiunea sau deținerea unei alte ființe? Iar despre halucinanta aberație conform căreia apicultorul ia doar surplusul de miere ce aș putea spune? Cine hotărăște ce este în plus și ce nu? Ei înșiși? Dar cine se cred, în definitiv, toți acești indivizi? Chiar consideră că este corect să ia decizii pe munca și pe proprietatea altor ființe? Oare ei ce ar simți dacă altcineva ar hotărî, după bunul plac și de la sine putere, să le intre în casă și să-și însușească lucrurile socotite a fi în plus, urmând, practic, exact principiul pe care aceștia îl apără cu atâta înverșunare? Tare curios aș fi să aflu. Dar cine știe? Poate chiar îmi va răspunde cineva.

Cu siguranță, lucrurile sunt extrem de clare. Nici laptele vacilor sau al altor animale nu este al nostru, nici ouăle păsărilor nu sunt ale noastre, nici trupurile animalelor exploatate pentru consum uman nu ne aparțin nici cât negru sub unghie și, cu siguranță, nici mierea albinelor nu este a noastră. Și, astfel, ajung să mă întreb, cu tristețe, dacă vom înceta vreodată a mai folosi tot felul de produse complet neesențiale vieții noastre, fără a ține cont și de aspecte mai puțin egoiste? Fără a ține cont și de alte ființe? Fără a ține cont de suferință, de nedreptate și de sânge? Chiar credem că absolut tot ce zboară se mănâncă? Și că totul ni se cuvine pe deplin, doar pentru că, printr-un concurs de împrejurări nefericit și nedrept, am ajuns să dominăm lumea?

7. Pentru că nu vreau să susțin o industrie mincinoasă. Știți care este principalul argument pe care încearcă să îl folosească în interes propriu atât apicultorii, cât și cei care sprijină, într-un fel sau altul, această industrie? Ei spun că dacă omul nu s-ar mai ocupa cu creșterea albinelor, acestea ar dispărea într-o perioadă destul de scurtă de timp, punându-se astfel în pericol întreg ecosistemul și însăși viața pe planetă, inclusiv cea a oamenilor. Da, este adevărat că fără albine s-ar produce un dezastru imens și că foarte multe specii ar dispărea cu desăvârșire. Însă să pretinzi că apicultura și consumul de miere țin în viață enorm de multe specii este o minciună ordinară. Astfel, adevărul științific spune că albinele au apărut pe Terra în urmă cu aproximativ 120 de milioane de ani, în timp ce dovezile arheologice indică faptul că oamenii au început să exploateze albinele domesticite, în Egipt, în urmă cu circa 4.500 de ani. Ce ar mai fi de spus? Oricine vede minciuna, nu-i așa? Așadar, este la mintea cocoșului că, așa cum au trăit și au supraviețuit fără probleme timp de 120 de milioane de ani, cei 4.500 de ani în care “ne-am ocupat” de ele fiind o perioadă efectiv nesemnificativă, așa ar putea să își vadă de treabă și acum, singure-singurele, fără a avea absolut deloc nevoie de oameni. Mai mult, omul nu numai că nu este de ajutor în această privință, dar prin practicile sale distructive este responsabil de exterminarea în masă a albinelor. Și aici mă refer la faptul că o mare parte din pământul arabil al planetei este folosit pentru hrănirea animalelor de fermă (destinate consumului uman), iar pesticidele folosite pentru stropirea acestor culturi, complet inutile în esență, ucid milioane și milioane de albine. Vedeți cum se leagă lucrurile și ce consecințe distructive au nesăbuitele noastre acțiuni? Ce-ar fi dacă, în loc să născocim justificări patetice și mincinoase menite a ne justifica comportamentul abuzator și hoțesc, chiar am face, cu adevărat, ceva concret, inteligent și altruist pentru a salva albinele?

8. Pentru că, din punctul meu de vedere, a venit timpul să nu mai proliferăm tradiții primitive, prostești și sângeroase. Foarte mulți oameni iubesc tradițiile și eu cred că acest lucru nu este, în sine, ceva neapărat rău, atâta timp cât acestea nu sunt barbare, nemiloase și lipsite de orice dram de logică. Și mă refer la astfel de obiceiuri vechi pentru că și creșterea albinelor este considerată, de unii, o tradiție care merită dusă neapărat mai departe. Asta înseamnă că, în virtutea acestui mod de gândire, ar fi bine ca, în funcție de zona geografică sau de apartenența la o nație, să prețuim și tradiția uciderii milioanelor de porci de Crăciun, a milioanelor de miei de Paște, a milioanelor de curcani de Ziua Recunoștinței, a milioanelor de câini de la Yulin, a milioanelor de foci și de balene din țările nordice, a milioanelor de vaci din Nepal și așa mai departe. Nu sunt toate acestea tradiții? Nu merită toate continuate? Sau poate ar trebui să punem puțin mai mult mintea la contribuție și să încercăm să gândim cu propriul creier și nu doar cu cel “tradițional”, subdezvoltat și agresiv al strămoșilor noștri?

9. Pentru că resping, cu fermitate, orice formă de exploatare, de abuz și de cruzime împotriva oricărei specii de animale. Din fericire, în ultimul timp, din ce în ce mai mulți oameni au început să deschidă ochii și să ia poziție împotriva abuzurilor comise asupra animalelor de fermă, fie că este vorba de vite, porci, păsări sau animale crescute pentru blană. În schimb, față de acestea, albinele par, cumva, la prima vedere, cu mult mai avantajate de soartă. Zburdă libere, în aer liber și din floare în floare, nu sunt ținute în întuneric și nu sunt măcelărite cu cruzime. Este adevărat că suferința colosală a animalelor de fermă este extrem de greu de egalat și, în plus, este mai greu să reușim să empatizăm cu adevarat cu niște insecte. Cu toate acestea, suferința lor este reală, iar cruzimile la care sunt supuse albinele sunt la fel de nemeritate și de neacceptat, cel puțin pentru oameni ca mine. Dar despre ce este vorba mai exact? Pentru ca o familie de albine să existe și să fie funcțională, este nevoie de o regină (matcă) și de masculi (trântori). Iar procesul de fecundare absolut necesar pentru înmulțire se face, deseori, efectiv cu mâna omului. Astfel, masculul este zdrobit între degete, iar sperma trântorului ucis este colectată și introdusă apoi, cu forța, în vaginul albinei (reginei). De asemenea, reginei i se amputează aripile pentru a nu putea zbura, fiind nevoită să rămână captivă și aproape imobilă pentru tot restul vieții. Astfel, apicultorul se asigură că întreaga familie de albine rămâne la stup, în proprietatea sa, fiind cunoscut faptul că aceasta stă întotdeauna lângă matca sa. O altă practică frecventă a apicultorilor este uciderea întregii familii de albine, odată cu sosirea iernii, cu precădere în zonele mai reci, deoarece se consideră că este mai scumpă întreținerea albinelor în anotimpul friguros decât achiziționarea unei noi familii, odată cu venirea primăverii. De asemenea, este bine cunoscut faptul ca în procesul de recoltare a mierii sunt ucise prin zdrobire (atunci când se scot și se introduc înapoi ramele în stup) foarte multe albine. Toate aceste pierderi sunt, pentru apicultori, normale și asumate fără nicio urmă de remușcare.

Un alt lucru care merită să fie știut este că, din lăcomia pentru un profit cât mai mare, apicultorii fac tot posibilul să ajungă în zonele unde sunt plantați tei, fiind cunoscut faptul că aceasta este mierea cea mai căutată și mai scumpă. Iar acest lucru se întâmplă deși apicultorii cunosc extrem de bine faptul că polenul acestor flori este toxic pentru albine, în jur de 25% dintre acestea pierzându-și viața din această cauză. Dar cui îi pasă? Bani să iasă!

10. Pentru că există numeroase alternative etice (fără cruzime) și mai sănătoase pe care le pot folosi ca îndulcitor. Personal, după cum v-am spun mai devreme, nu mă interesează aproape deloc îndulcitorii. Cu toate astea, dacă ar fi să am nevoie de așa ceva, aș avea o mulțime de opțiuni dintre care aș putea alege. Exceptând zahărul alb rafinat, siropul de porumb și mierea falsificată (aceasta reprezintă o mare parte din așa-zisa miere de pe piață), de care nu m-aș atinge pentru nimic în lume, se poate opta între zahăr brun, zahăr de cocos, sirop de cocos, sirop de arțar, sirop de agave, stevia, xylitol sau erythritol. În plus, pentru preparatele dulci eu aș alege, fără să stau pe gânduri, pasta de curmale, preparată prin blenduirea fructelor proaspete sau uscate (hidratate în prealabil). Aceasta este, cu siguranță, cea mai sănătoasă și mai naturală variantă de îndulcitor, conținând zaharuri, dar și vitamine, minerale și multe fibre.

Acestea au fost cele 10 motive pentru care eu NU mănânc mierea albinelor. În speranța că v-am fost de folos și că v-ați convins să renunțați la obiceiul de a consuma miere, vă invit să comentați mai jos, spunându-mi, cu sinceritate, ceea ce credeți despre acest subiect. Abia aștept să vă aflu gândurile!

P.S. Ești reprezentantul unui brand care se adresează nevoilor reale ale oamenilor (sănătate, nutriție, sport, wellbeing, wellness)? Dorești să te adresezi zilnic unui public format din mii de potențiali clienți? Dorești să-ți promovezi produsele sau serviciile pe blogul meu? Sau poate dorești să-ți creez propriul blog de succes, pe care să scriu periodic un conținut original, valoros și apreciat de oameni? Dacă răspunsul tău este afirmativ, contactează-mă și îți voi spune, pe larg, cum te pot ajuta. Iar dacă nu mă cunoști încă suficient de bine, poți afla mai multe lucruri despre mine și despre blogul meu aici.

Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să îl împărtășești și prietenilor tăi!

Articol scris de Nick Teodorescu
Numele meu este Nick Teodorescu, iar acesta este blogul de atitudine și conștientizare pe care scriu, din pasiune și cu speranța la o lume mai bună. Îmi place să provoc, să ajut și să inspir oamenii pentru a reuși să depășească barierele, mentalitățile și paradigmele distructive, în scopul de a schimba în bine modul în care gândesc și își trăiesc viața. Acesta este, de altfel, scopul acestui blog. (CITEȘTE TOT)